Cum pot primi românii până la 200.000 de lei de la stat în 2018

Bani
Pro TV

Românii interesați să își deschidă noi afaceri în 2018 pot accesa până la 200.000 de lei, prin programul Start-up Nation. Pentru acest program sunt eligibili și aplicanții care nu au primit ajutor financiar nerambursabil în cadrul sesiunii din 2017.

În acest an, programul Start-up Nation 2018 va beneficia de un buget total de două miliarde de lei, în creștere față de sesiunea anterioară, atunci când bugetul a fost de 1,7 miliarde de lei, scrie Avocatnet.

Prin urmare, prin implementarea programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim anual zece mii de beneficiari.

Pentru moment, nu a fost anunțată sesiunea de depunere a proiectelor, astfel că antreprenorii interesați de accesarea unui ajutor financiar nerambursabil pot utiliza acest timp pentru pregătirea documentației.

Citiți pe Avocatnet care sunt etapele pe care trebuie să pe parcurgi, pentru a putea obține finanțarea nerambursabilă acordată prin intermediul programului Start-up Nation 2018.

Citește și
afacere start up nation
Afacerile Start-up Nation, scoase la vânzare pe mii de euro. Avertismentul autorităților

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Românii care renunță la slujbele din companii ca să-și deschidă propriile afaceri: „Toți avem un vis”
Românii care renunță la slujbele din companii ca să-și deschidă propriile afaceri: „Toți avem un vis”

Inspiraţi, curajoşi şi dornici să lase ceva în urmă, din ce în ce mai mulţi români îşi lasă slujbele sigure şi îşi deschid afaceri.

Afacerile Start-up Nation, scoase la vânzare pe mii de euro. Avertismentul autorităților
Afacerile Start-up Nation, scoase la vânzare pe mii de euro. Avertismentul autorităților

Abia a pornit programul Start-up Nation, prin care statul le oferă 44.000 de euro firmelor aflate la început de drum, că unii beneficiari se grăbesc să își vândă afacerile.

Negocieri intre antreprenori si Ministerul de Afaceri pentru proiectul Start up Nation. Conditiile pentru a obtine finantare
Negocieri intre antreprenori si Ministerul de Afaceri pentru proiectul Start up Nation. Conditiile pentru a obtine finantare

Programul "Start up Nation", care le ofera finantare tinerilor cu idei de afaceri, porneste din luna mai, cand doritorii isi pot inregistra proiectele online.

Programul
Programul "Start up Nation" incepe in luna mai. Conditiile prin care tinerii afaceristi pot primi pana la 44.000 de euro

Programul "Start up Nation", care le ofera finantare tinerilor cu idei de afaceri, porneste din luna mai, cand doritorii isi pot inregistra proiectele online.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.