De ce s-a depreciat masiv leul. Explicațiile analiștilor și prognoza neagră

×
Codul embed a fost copiat

Veşti extrem de proaste pentru cei care plătesc rate sau chirii în euro şi nu numai. Cursul valutar a trecut de 4,75 de lei, pentru un euro, la cotaţia oficială după o săptămână de recorduri negative.

Analiştii susţin că deprecierea masivă a monedei noastre vine din cauza lipsei de încredere a investitorilor în România. După modificările fiscale majore, de la finalul anului trecut, aceştia îşi retrag acum valuta. Potrivit prognozei analiştilor financiari, leul va continua să piardă, iar în curând, vor începe scumpirile.

La casele de schimb valutar ajung din ce în ce mai puţini clienţi în ultima săptămână. Oamenii nu le mai trec pragul după ce cursul a sărit pragul psihologic de 4,7, iar la o casă e de aproape de 4,8 lei pentru un euro la vânzare.

Client: "E prima dată când vin să schimb pe preţul ăsta, e destul de sus. E ok pentur cei care vând, pentru cei care cumpără e mai greu."

Cei care sunt nevoiţi să schimbe lei în euro, strâng din dinţi sau fac haz de necaz.

Citește și
Leonardo Badea
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă

Client: "În condiţiile în care îmi trebuie să plec, n-am cu ce să plătesc acolo decât cu euro."

Client: "Am un împrumut de 23.000 de euro şi într-adevăr acum eu dacă muncesc pe un salariu în lei vă daţi seama că mă afectează. Acum eu trebuie să schimb la cursul zilei respective şi pe urmă să plătesc rata."

Când leul este slab, pierd cei care au venituri în lei şi cheltuieli în euro. Cine vrea să îşi ia o maşină de 10.000 de euro de exemplu, faţă de anul trecut diferenţa de curs înseamnă o pierdere de peste 460 de lei. La fel, cine vrea să îşi ia o casă de 50.000 de euro pierde față de cursul de anul trecut peste 2300 de lei. O să apară scumpiri la produsele pe care le importăm - şi importăm cam 70% din tot ce consumăm spun analiştii.

Alexandra Smedoiu, vicepreședinte Asociaţia Analiştilor Financiari: "Cred că anul acesta vom avea iarăşi o inflaţie mai ridicată decât nivelul de 2% ţintit. Tocmai pentru că avem aceste creşteri de taxe în telecom, în energie, care se vor propaga în economie. Acesta a fost un prim semnal că economia României va încetini. Investitorilor le este acum frică de risc, asta se întâmplă în acest moment. Se retrag fondurile în valută din piaţă şi piaţa se inundă cu lei, cursul se depreciază. Aceasta este explicaţia foarte simplă: pleacă euro din ţara noastră şi se duc spre alte ţări, spre alte investiţii."

Specialiştii mai spun că România este acum într-o criză de încredere, iar cursul va mai creşte în umatoarele 6-12 luni.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă
Leonardo Badea: România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică sustenabilă

Ajustarea modelului de creștere economică este necesară pentru revenirea la o traiectorie sustenabilă și evitarea capcanei venitului mediu, afirmă Leonardo Badea, prim-viceguvernator al BNR.

Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani

Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel față de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA și China, transmit Bloomberg și Reuters.

România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.