Țara din Europa în care locuitorii au mormane de bancnote expirate. Suma se ridică la un miliard de euro

Bancnotele pierdute de elveţieni începând din 1970, şi care nu au mai fost schimbate cu unele noi, vor crea un beneficiu semnificativ pentru cantoanele şi guvernul federal, transmite Bloomberg.
La un sfert de secol după ce Banca Naţională a Elveţiei a încetat să mai tipărească cea de a şase serie de bancnote, care a circulat legal între 1976 şi 2000, valoarea bancnotelor vechi care nu au fost schimbate cu unele noi se ridică la 890,6 milioane franci (951 de milioane de euro), a informat vineri Banca Centrală din ţara cantoanelor. Această sumă va fi distribuită cantoanelor şi guvernului federal.
Banca Naţională a Elveţiei nu a oferit cifre detaliate cu privire la denominaţiile bancnotelor pierdute, însă cel mai probabil grămezile de bancnote de 1.000 de franci, printre cele mai valoroase bancnote din lume, ar putea să reprezinte cea mai mare parte din numerarul uitat în cutiile de valori, seifuri personale şi sub saltele.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Banii vor fi redistribuiţi de stat
Valoarea totală a bancnotelor care nu au fost schimbate este mai mare decât suma distribuită cantoanelor şi guvernului federal.
Banca Naţională a pus deoparte aproximativ 10%, sau 99 milioane de franci, pentru a se asigura că va putea înlocui vechile bancnote cu unele noi, dacă vor ieşi la lumină, în cele din urmă.
Din suma totală, o cincime va merge spre un fond de acoperire a dezastrelor naturale, potrivit legislaţiei elveţiene. Aproximativ 27% vor ajunge la bugetul federal şi 53% către cantoane. Asta va fi o veste bună surprinzătoare pentru cantoanele mai mici.
De exemplu, cantonul Uri intenţionează să folosească aceşti bani pentru a acoperi parţial veniturile mai mici generate de centralele electrice deţinute de stat.