Cel mai slab leu din istorie. Euro atinge un nou maxim istoric, pe fondul crizei politice

×
Codul embed a fost copiat

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de 4,6599 lei pentru un euro, în creştere cu 3,43 bani, respectiv cu 0,74% faţă de ziua precedentă, moneda naţională ajungând astfel la cea mai slabă valoare din istorie.

Anterior, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie față de leu în ultima zi a anului trecut, când Banca Națională a României a anunțat un curs de 4,6597 lei/euro.

În ceea ce priveşte raportarea la dolarul american, leul a pierdut teren până la valoarea de 3,8182 lei, cu 4,96 de bani (1,32%) mai mult faţă de cotaţia de luni, de 3,7686 lei pentru un dolar american.

În acelaşi timp, francul elveţian a fost cotat la 3,9533 lei, în creştere cu 3,55 de bani (0,9%), comparativ cu valoarea de 3,9178 lei pentru moneda elveţiană, stabilită în şedinţa precedentă.

Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 92,31 de bani (0,65%), până la 163,5981 lei, de la 162,6750 lei, cât s-a anunţat în ziua anterioară, potrivit Agerpres.

Citește și
Euro, curs valutar
Leul pierde teren în fața euro. Cursul BNR, aproape de maximul istoric de la finele anului trecut

Mihai Tudose a anunţat, luni seară, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că demisionează din funcţia de premier al României, după ce a pierdut susținerea politică a partidului.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că a acceptat demisia premierului și că l-a desemnat premier interimar pe actualul ministrul al Apărării, Mihai Fifor.

Șeful statului a precizat, totodată, că miercuri invite partidele politice la Costroceni, pentru consultări în vederea desemnării noului premier.

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit, marți la ora 11.00, în ședință, pentru a decide o nouă propunere pe care să i-o înainteze președintelui.

Liviu Dragnea, președinte PSD, a precizat luni seara: „Se pare că eu am mână foarte proastă şi nu numai în ceea ce priveşte propunerile de premier, ci încă zece cazuri şi le-am spus colegilor mei astăzi că nu vor face nicio propunere. Eu voi vota propunerea care iese din dezbatere.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Leul se apreciază semnificativ față de principalele valute. Euro scade sub 4,63 lei
Leul se apreciază semnificativ față de principalele valute. Euro scade sub 4,63 lei

Leul începe săptămâna pe apreciere față de principalele valute, cursul anunțat de BNR pentru un euro ajungând la 4,6256 lei, în scadere cu 0,26% comparativ cu ședința de vineri.

Leul pierde teren în fața euro. Cursul BNR, aproape de maximul istoric de la finele anului trecut
Leul pierde teren în fața euro. Cursul BNR, aproape de maximul istoric de la finele anului trecut

Banca Națională a României a anunțat, marți, un curs de 4,6571 lei/euro, în creștere cu 0,48% față de ședința precedentă și foarte aproape de maximul mistoric de la sfârșitul anului trecut.

Leul începe anul în forță și se apreciază spectaculos față de euro. Cursul anunțat de BNR
Leul începe anul în forță și se apreciază spectaculos față de euro. Cursul anunțat de BNR

Banca Națională a României a anunțat un curs de 4,6304 lei/euro, în a doua sedință din 2018, în scădere cu 0,23% față de ziua precedentă.

Cel mai slab leu din istorie. Efectele: rate mai mari și scumpiri până în primăvară
Cel mai slab leu din istorie. Efectele: rate mai mari și scumpiri până în primăvară

Leul încheie anul în genunchi. Moneda noastră a fost cotată la cea mai slabă valoare în raport cu euro din istorie, potrivit Băncii Naţionale.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.