Anul în care programul ”Prima Casă” ar urma să dispară

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a început să aloce din ce în ce mai puţini bani şi nici nu se mai fac suplimentari de fonduri acum, în toamnă, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori după rectificarea bugetară.

Programul şi-a atins scopul, de a ajuta sectorul, spun economiştii, iar băncile au venit cu credite ipotecare care au condiţii similare, dar cu un avans mai mare. Astfel programul Prima Casă ar urma să dispară în câţiva ani.

Cei care vor să cumpere un apartament prin Programul Prima Casă mai au de aşteptat până în primăvară. Momentan, fondurile s-au epuizat, iar suplimentări pentru garanţii nu se vor mai face anul acesta, anunţă Fondul Naţional de Garantare. Mai mult, programul intră de anul acesta într-un proces de decelerare.

Plafonul Fondului Naţional de Garantare pentru Programul Prima Casă a început deja să scadă, de la 2.9 miliarde de lei, cât era anul trecut, la 2,5 miliarde, anul acesta. Din 2018, până în 2020 ar urmă să fie 2 miliarde de lei pe an, până în 2021, când va fi 1,5 miliarde lei. După acest an, programul ar urma să dispară.

Simona Tărtăcuță, director de comunicare FNGCIMM: "La momentul lansării, statul a spijinit cererea, accesul unei anumite categorii. Rolul statului nu-şi mai are reflectarea directă în derularea acestui program pe termen lung."

Citește și
poarta cu steagul Romaniei
Românii trăiesc mai prost ca anul trecut, în ciuda creşterii economice

Iancu Gudă, președintele Asociației Analiștilor Financiar Bancari: "Relevanţa acestui program a scăzut, valoarea tranzacţiilor prin prima casă a scăzut cu 5% faţă de anul precedent. O treime dintre cei care iau prin prima casă plătesc avans mai mare".

Mai mult, ofertele băncilor pentru credite ipotecare sunt similare. Dobânzile sunt apropiate, dar avansul este mai ridicat.

Ionuț Stanimir, purtatorul de cuvânt al unei bănci: "Avansul e de 15% mai mare decât prima casă, rata mai mică, perioada de creditare. Sfatul pe care putem să îl dăm este ca clienţii care vor un credit ipotecar, dar care nu deţin avansul, să evite să ia un credit de nevoie personale, s-a practicat nu a ieşit bine".

Prima Casă a avut un rol important în piaţă imobiliară, din 2009, de când a fost lansat. Din totalul creditelor, aproximativ 90% au fost prin acest program. Până acum, 220 de mii de români au cumpărat astfel o locuinţa.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Englezi veniți să construiască locuinţe pentru săraci, implicați într-un accident provocat de denivelări
Englezi veniți să construiască locuinţe pentru săraci, implicați într-un accident provocat de denivelări

Patru englezi veniţi în judeţul Bistriţa-Năsăud că să construiască locuinţe pentru săraci au fost implicaţi într-un tragic accident.

Românii trăiesc mai prost ca anul trecut, în ciuda creşterii economice
Românii trăiesc mai prost ca anul trecut, în ciuda creşterii economice

Creşterea economică lăudată de autorităţi aproape că nu se vede în felul în care trăiesc românii. O arată cea mai recentă analiză a Institutului Naţional de Statistică privind condiţiile de viaţă din România.

Locuințele din România, cele mai mici și mai aglomerate din UE
Locuințele din România, cele mai mici și mai aglomerate din UE

Locuinţele de la noi din ţară sunt cele mai mici şi mai aglomerate din Uniunea Europeană. Jumătate dintre români stau înghesuiţi cu alţii în aceeaşi casă şi nu au parte de intimitate, arată studiile Eurostat.

Românii se împrumută tot mai mult de la bănci, iar ratele ar putea crește din toamnă
Românii se împrumută tot mai mult de la bănci, iar ratele ar putea crește din toamnă

Românii se împrumută de la bănci mai mult decât acum 10 ani, înainte de criza economică. Au fost încurajaţi de dobânzile care au ajuns la minime istorice şi de creşterea salariilor, aşa că mulţi s-au înhămat la credite pentru locuinţe pe 30 de ani.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.