Investigație. Cele mai mari bănci din lume au facilitat ani la rând spălarea de bani

×
Codul embed a fost copiat

Cantități uriașe de bani murdari au trecut, ani de zile, prin cele mai mari instituţii bancare din lume.

Adevărul a fost scos la iveală de o investigaţie internaţională de presă, care denunţă reglementările insuficiente din sectorul bancar.

"Profiturile obţinute din droguri, averile deturnate ale ţărilor în curs de dezvoltare, şi bani câştigaţi din scheme piramidale au reuşit să treacă prin aceste instituţii financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajaţi ai băncilor", rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituţii media din 88 de ţări.

Astfel, au fost identificate cel puţin 2.000 de miliarde de dolari în tranzacţii suspecte între 2000 şi 2017.

Ancheta indică în special cinci bănci mari - acuzate că au continuat să tranziteze fonduri provenind de la suspecţi, şi după ce aceştia au fost urmăriţi penal, sau condamnaţi pentru abateri financiare.

Citește și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: Este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cum a schimbat pandemia programul
Cum a schimbat pandemia programul "Noua Casă". Ce venituri trebuie să ai pentru a cumpăra o casă

S-a dat startul programului "Noua Casa'', iar de miercuri, doritorii îşi pot depune dosarele la bănci ca să îşi cumpere un apartament sau chiar o casă, printr-un credit garantat de stat.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.