Isărescu: Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă

mugur isărescu
Agerpres

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a atenționat, luni, într-o conferință, că atunci când economia creştea singură, a fost stimulată suplimentar să ajungă la 7%, deși cu 4-5% era suficient.

Guvernatorul BNR a adăugat că, atunci când economia merge în jos, corecțiile sunt foarte dificil de făcut.

"Noi, Banca Naţională, atenţionăm că nu poate fi ceva mai rău, în momentul în care economia o ia în jos, să n-ai resurse de a o susţine, dimpotrivă să fii obligat să tai din resurse. Regula spune că după trei ani de pro-ciclitate, cât au fost în România, când economia va veni în jos, rămâi în pro-ciclitate. Aceasta e marea provocare a României din prezent. Ne vor forţa pieţele să găsim resurse, adică eventual să luăm măsuri de corecţie exact când nu trebuie. Asta încercăm să facem acum cu Guvernul, să evităm ca, într-o eventuală perioadă de scădere a activităţii economice, să luăm tot măsuri pro-ciclice. Când economia creştea singură, am mai stimulat-o suplimentar să ajungem la 7%. Era nevoie? Cu 4-5% era suficient... Când economia merge în jos, să te apuci să faci corecţii e treabă grea. Nu sunt aici să vă sperii, ci să vă încurajez. E treaba instituţiilor statului să găsească soluţii", a spus Isărescu.

Acesta a menţionat, totodată, că, în România, a fost stimulată, "uneori prea mult", recuperarea decalajelor prin politici fiscale pro-ciclice iar creşterea PIB bazată, în mare parte, pe consum acoperit din importuri nu este bună.

"Am stimulat, uneori prea mult, recuperarea decalajelor prin politici fiscale pro-clicice. Trebuie să facem asta cât mai puţin posibil, pentru că e dureros, în ceea ce priveşte reformele structurale. Când stimulezi consumul, creşte PIB. Noi am stimulat PIB-ul produs de alte ţări, ăsta este adevărul. Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă, în balanţa externă. Acolo te confrunţi cu exteriorul”, a declarat Isărescu.

Citește și
ANAF
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Guvernatorul BNR, nemulțumit de creșterea PIB bazată pe consum

„Faptul că avansul PIB s-a bazat, în mare măsură, pe consum, care a fost acoperit din importuri, ca să nu explodeze preţurile, înseamnă că, pur şi simplu, nu este bine. Ciclul economic trebuie împăcat cu ciclul politic şi asta e treabă grea... Spun pentru toată lumea, şi pentru media, că nu fac parte din categoria acelora care cred că ciclul electoral trebuie să se dea după ciclul economic. Au altă logică, fiecare are logica lui, dar să se facă eforturi ca ele să se împace, să nu apară divergenţe majore, fracturi. Trebuie să înţegem că ciclul politic are logica lui. Democraţia are un cost. Trebuie găsită o formulă de compromis între ciclul economic şi ciclul politic", a adăugat Isărescu.

Consiliul Concurenţei organizează, luni, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), conferinţa cu tema "Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoare cheie ale economiei româneşti”.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Firmele străine nu-și mai aduc banii în România. Investițiile directe au scăzut cu 12% în doar patru luni
Firmele străine nu-și mai aduc banii în România. Investițiile directe au scăzut cu 12% în doar patru luni

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat, în primele patru luni ale acestui an, 1,99 miliarde de euro, în scădere cu 12% faţă de 2,27 miliarde euro consemnate în perioada similară a anului trecut, conform BNR.

Salariul mediu net a scăzut ușor în luna aprilie. Industriile unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi
Salariul mediu net a scăzut ușor în luna aprilie. Industriile unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi

Câștigul salarial mediu net a fost de 5.647 lei în luna aprilie, cu 44 de lei (−0,8%) mai mic decât în martie 2025, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.