Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Comisia Europeană a aprobat modificarea PNRR, în valoare de 28,5 mld euro

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), care, în forma sa modificată, include şi capitolul REPowerEU, transmite, marţi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Ministrul Adrian Câciu a transmis că limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăseşte în modificarea aprobată.

”Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) şi acoperă 66 de reforme şi 111 investiţii”, a transmis, marţi, MIPE, într-un comunicat de presă.

Ministrul Adrian Câciu afirmă că este ”un succes mare pentru România şi pentru corecta gestionare şi prioritizare a investiţiilor din PNRR”.

”Am reaşezat obiectivele din Plan pentru a accelera tranziţia verde, digitală, asistenţa medicală, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi protecţia socială, transporturile, educaţia şi, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenţi cu banii statului, dar prompţi în accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea României. Le mulţumesc colegilor din MIPE care au lucrat neîncetat la realizarea acestui obiectiv, iar celor care au comentat de pe margine şi au prevestit iresponsabil colapsul, periclitându-ne poziţia în faţa partenerilor externi, le spun doar atât: limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăseşte în modificarea aprobată astăzi, semn că măsurile Guvernului şi cuvântul nostru dat în faţa Comisiei au credibilitatea necesară şi suficientă că traiectoria pe care merge România este una de construcţie sustenabilă şi responsabilă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Citește și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: Este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale

Potrivit datelor transmise de MIPE, prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro.

”Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme şi şapte investiţii care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi pe recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul generării de energie verde. Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, creşte alocarea fondurilor pentru tranziţia digitală a ţării, de la 20,5%, la 21,8%”, a mai transmis instituţia citată.

De asemenea, potrivit datelor transmise de MIPE, Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 mld. euro.

”De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare. Totodată, în noul Plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii”, a mai transmis MIPE:

La începutul lunii decembrie urmează aprobarea revizuirii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României în cadrul ECOFIN – Consiliul miniştrilor de finanţe, urmând, ca apoi, să fie emisă o nouă decizie de implementare (CID) de către Consiliul Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Nicuşor Dan: Este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale
Nicuşor Dan: Este nevoie ca instituţiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale

Bani la buget s-ar aduna, mai ales dacă am reuși să rezolvăm problema evaziunii fiscale.

Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Schimbarea de comportament a românilor după incertitudinea de la alegeri. „Cântăresc mai mult această decizie”
Schimbarea de comportament a românilor după incertitudinea de la alegeri. „Cântăresc mai mult această decizie”

Incertitudinile care au precedat alegerea președintelui și variațiile cursului valutar au redus apetitul românilor pentru cumpărăturile de valoare.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.