Nici n-au auzit bine ca trece gazoductul Nabucco pe la ei, ca oltenii s-au si gandit la profit

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, in Turcia, ministrii celor cinci tari care vor fi tranzitate de conducta europeana au semnat acordul final de incepere al lucrarilor.

Oltenii vor bani pentru teava uriasa care va trece pe sub pamantul lor si un robinet de gaz ca sa uite de incalzirea cu lemne.

Astfel, vestea semnarii acordului international pentru conducta cu gaze, o alternativa la rezervele rusesti, a ajuns in Oltenia.

La Tuglui, in Dolj, planurile sunt clare, iar oamenii abia asteapta inaugurarea proiectului.

Cand au aflat de la primar ca la 6 metri pe sub casele lor vor trece anual 30 de miliarde de metri cubi de gaze, 150 de familii s-au gandit ca e rost de profit.

Citește și
conducte gaze
Romania are un cuvant greu de spus in desenarea hartii energetice a Europei

Dar pana aici, metanul din Marea Caspica va fi transportat pe conducta din Turcia, unde exista deja construita 75% din retea. De acolo va intra in Bulgaria, apoi in Romania urmand sa ajunga in Austria, in unul din cele mai mari terminale de gaze ale Europei.

In tara noastra Nabucco va traversa judetele Dolj, Mehedinti, Caras-Severin, Timis si Arad.

In 2015 gazoductul Nabucco ar putea transporta gaze in vestul Europei. Romania detine peste 16% din acest proiect, cat au si celelalte tari: Turcia, Bulgaria, Ungaria si Austria.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Costurile proiectului Nabucco au fost revizuite la 12-15 miliarde euro
Costurile proiectului Nabucco au fost revizuite la 12-15 miliarde euro

Investitiile proiectate pentru constructia gazoductului Nabucco au fost revizuite la 12-15 miliarde euro, de la 7,9 miliarde euro, au declarat surse apropiate situatiei, insa consortiul a dezmintit informatiile, calificandu-le drept speculatii.

Romania are un cuvant greu de spus in desenarea hartii energetice a Europei
Romania are un cuvant greu de spus in desenarea hartii energetice a Europei

Tara noastra este curtata atat de marile grupuri din Vest, cat si de detinatorul monopolului gazului rusesc. Miercuri, presedintele gigantului Gazprom ne-a facut o vizita fulger ca sa discute cu oficialii nostri despre proiectul South Stream.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.