Ponta, in scrisoarea catre FMI: A doua majorare de salarii, conditionata de Grecia si moneda euro

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a confirmat ca aplicarea celei de-a doua etape de majorare a salariilor in sectorul bugetar, prevazuta pentru decembrie, este conditionata in scrisoarea transmisa FMI de evolutia situatiei bugetare.

Acesta a asigurat ca aceasta este doar o precautie pentru "catastrofe financiare"

"Intotdeauna in scrisorile catre institutiile financiare, toate masurile sunt sub conditia ca lucrurile sa mearga bine, dar se pot intampla lucruri neprevazute. Noi avem banii in buget, dar este o formula in caz ca apar fenomene financiare cu totul neprevazute sau nu se intampla vreo catastrofa financiara cu Grecia sau zona euro. Orice rau se poate intampla", a spus Ponta, la un post de televiziune, citat de Mediafax.

Agentia MEDIAFAX a anuntat, saptamana trecuta, citand surse oficiale, ca Guvernul a aprobat scrisoarea prin care isi anunta la Fondul Monetar International (FMI) intentia de a finaliza in acest an procesul de recuperare salariala in sectorul bugetar, documentul prevazand o majorare a salariilor cu 8% din luna iunie si "reintregirea deplina" in luna decembrie.

Documentul obtinut de MEDIAFAX prevede, ca formula de redactare, ca etapa de majorare salariala din luna decembrie va fi aplicata "daca situatia bugetara va permite acest lucru".
Guvernul aa anuntat anterior ca garanteaza pentru cresterea salariilor si ca va taia din alte cheltuieli in cazul in care situatia economica va fi dificila in partea a doua a anului.

Citește și
Mihnea Constantinescu
Diplomatul Mihnea Constantinescu revine la Palatul Victoria, ca si consilier al lui Ponta

Scrisoarea FMI include si angajamentul Guvernului de a restitui treptat pensionarilor cota din contributiile sociale de sanatate retinute ilegal incepand cu 2011.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Seful Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, inlocuit de Ponta cu un consilier judetean PSD
Seful Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, inlocuit de Ponta cu un consilier judetean PSD

Alexandru Patruti a fost eliberat din functia de presedinte al (ANRM), postul acestuia fiind preluat de Gheorghe Dutu, in baza unei decizii semnate de premierul Victor Ponta. 

Diplomatul Mihnea Constantinescu revine la Palatul Victoria, ca si consilier al lui Ponta
Diplomatul Mihnea Constantinescu revine la Palatul Victoria, ca si consilier al lui Ponta

Diplomatul Mihnea Constantinescu, fost director de cabinet al premierilor Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, a fost numit de premierul Victor Ponta in postul de consilier de stat.

VIDEO. Crin Antonescu, neimpresionat de suferinta lui Victor Ponta:
VIDEO. Crin Antonescu, neimpresionat de suferinta lui Victor Ponta: "Ai imbatranit"

Momente comice la conferinta de presa a USL de luni, unde premierul Victor Ponta s-a vaitat ca-l dor oasele, din cauza ploilor din ultima perioada, spre amuzamentul lui Crin Antonescu.

Recomandări
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”
Noi evacuări în Covasna din cauza inundațiilor. Situația se agravează în centrul țării și nordul Moldovei. „N-avem încotro!”

Au fost noi evacuări miercuri noapte în județul Covasna, din cauza inundațiilor. Iar în centrul țării și în nordul Moldovei situația devine tot mai rea.