Reforma pensiilor este grăbită de politicieni pentru a nu pierde cele 2 miliarde de euro din banii europeni

×
Codul embed a fost copiat

Liderii coaliției au discutat marți noua lege a pensiilor care ar trebui să intre în vigoare în prima zi din 2024. Atunci ar trebui să fie și prima majorare.

Potrivit unui document de lucru, vârstnicilor le sunt promise două creșteri - una de aproape 14 procente adică o indexare cu rata inflației și una rezultată din recalcularea pe care și-o propune noua lege. 30 de miliarde de lei este costul estimat pentru aplicarea majorărilor.

Noua lege a pensiilor a fost scrisă la Ministerul Muncii cu girul Comisiei Europene și prevede pentru anul 2024 o majorare în două etape. Documentul prevede că cei 4,7 milioane de pensionari ar trebui să primească la începutul fiecărui an o majorare de 13,8 procente, în raport cu rata inflației și cu salariul mediu brut.

Odată cu aplicarea legii, veniturile oamenilor ar trebui recalculate până în septembrie 2024, iar inițiatorii modificărilor susțin că la acel moment ar mai urma încă o majorare. Suma va fi stabilită pentru fiecare pensionar.

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii: ”Nu putem să aruncăm o formulă generală pentru toate pensiile din sistemul public. Cert este că acea majorare cu rata inflației și cu creșterea salariului mediu brut este transparentă și predictibilă și nu o să mai existe loc de întors.”

Citește și
marian enache nicusor dan
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Marcel Ciolacu, prim-ministru: "La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie În primul rând vor crește pensiile mici."

15 miliarde de lei costă indexarea pensiilor cu rata inflației și tot atât este evaluată suma ce se va aloca în urma recalculării din toamna anului viitor.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Proiectule făcut în colaborare cu Min de Finanțe, așa că sursa bugetară există. Iar în urma recalculării pensiilor aflate în plată, o foarte mare parte din pensionari vor beneficia de pensii mărite.”

Până atunci, ar trebui introduse în sistemul informatic toate dosarele de pensie ale celor aproape 5 milioane de vârstnici. Opoziţia crede că e o misiune imposibil de îndeplinit la timp.

Cristian Seidler, deputat USR: ”Dacă se va ajunge la creșteri pe baza acestei legi, creșteri care înseamnă de fapt eliminarea inechităților din sistem, ei bine eu aici am dubii foarte serioase. Proiectul care circulă spune că va intra în vigoare de la 1 sept ... puncte puncte ... din octombrie 2024. Nici inițiatorii nu știu exact când o să intre în vigoare.”

În actuala formă, proiectul legii pensiilor prevede că se pot retrage din activitate cei cu un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru cei care nu ies la pensie după ce au acumulat suficientă vechime, sunt prevăzute bonusuri ce se acordă anual pentru 25, 30 sau 35 de ani petrecuți la serviciu.

O facultate absolvită, stagiul militar sau concediul de creșterea copilului vor fi asimilate la anii de vechime.

Potrivit deciziilor curții constituțioanle, cuantumul pensiilor nu poate fi diminuat ca urmare a modificărilor legislative, de aceea politicieni insistă că niciun vârstnic nu va primi mai puțini bani.

Potrivit ultimului draft, este amânată până în 2035 și egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați.

Reforma pensiilor este grăbită de politicieni pentru că de acest proces depind 2 miliarde de euro bani europeni din PNRR. PSD și PNL își doresc ca proiectul pe care abia l-au discutat în spatele ușilor închise să fie adoptat de parlament până pe 20 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.

Președintele interimar al USR atacă ANI pentru că în 2023 a instrumentat doar 11 dosare. Cum comentează decizia CCR
Președintele interimar al USR atacă ANI pentru că în 2023 a instrumentat doar 11 dosare. Cum comentează decizia CCR

Problema luptei anti-corupţie nu stă doar în publicarea declaraţiilor de avere şi interese şi a menţionat că, în 2023, ANI a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate, a afirmat preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz.  

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  