România a pierdut primul loc în UE la producţia de miere. De ce "lenevesc" albinele de la noi

×
Codul embed a fost copiat

Din cauza ploilor din această vară, dar și a cantității tot mai mari de chimicale împrăștiate pe culturi, albinele dau mai puțină miere.

Dacă în ultimii ani, România a fost pe primul loc în Europa la acest capitol, acum apicultorii spun ca producția va scădea cu 30 la sută.

Acest apicultor are 90 de stupi în Timiş. La final de sezon, îşi evaluează pagubele. „Vine o ploaie rece, vine o ploaie torenţială, spală nectarul, în câteva zile s-a terminat totul. Se dau foarte mult şi cu soiurile de floarea soarelui, de rapiţă, de stropiri, de pesticide, şi asta nu e în regulă."

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut a fost unul dintre cei mai productivi ani pentru apicultori. De altfel, în perioada 2013-2015 România a devenit cel mai mare producător de miere din Uniunea Europeană, fiind urmată de Spania şi Ungaria. Lucrurile nu mai stau însă la fel şi în 2018.

Citește și
corn si lapte
Cornul şi laptele, înlocuite cu miere şi păstârnac. Copiii riscă să rămână fără gustare

Preţul cu care mierea pleacă de la producător a scăzut în ultimul timp. De exemplu din stupinele din vestul ţării, kilogramul de miere costă 8 lei, însă în final, la cumpărător ajunge între 20 şi 25 de lei.

Cosmin Vatriș preşedinte Asociaţiei Crescătorilor de Albine Timiş: "Dacă în anii buni ajungem şi la producţii şi de 57 de kilograme şi de 60 şi 70 pe stup - anul ăsta 20, 25 şi 30, eu zic pe aici a fost. Am foarte mulţi colegi care au renunţat."

Şi în sudul ţării, vremea capricioasă şi pesticidele care au fost folosite în culturile de rapiţă şi floarea soarelui au scăzut cu 30 la sută producţia de miere, susţin apicultorii. Albinele abia au reuşit să îşi procure hrana, mai ales că în lunile iunie şi iulie au fost ploi abundente.

Anul acesta apicultorii estimează că producţia de miere va fi între 18 şi 20.000 de tone, cu 10.000 de tone mai puţin decât anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Combinaţiile în care mierea devine periculoasă. Poate duce chiar la ciroză
Combinaţiile în care mierea devine periculoasă. Poate duce chiar la ciroză

În cărţile de diabet şi nutriţie care se studiază peste tot în lume, există o comparaţie. 25 de grame de miere cresc mai puţin glicemia - zahărul din sânge - decât aceeaşi cantitate de grame de suc de mere.

Cornul şi laptele, înlocuite cu miere şi păstârnac. Copiii riscă să rămână fără gustare
Cornul şi laptele, înlocuite cu miere şi păstârnac. Copiii riscă să rămână fără gustare

Elevii din învăţământul primar vor primi lapte doar 3 zile pe săptămână în loc de 5, ca până acum. Guvernul a hotărât să cumpere din aceiaşi bani alocaţi şi cutiuţe cu miere, fructe, ba chiar păstârnac proaspăt, morcovi, sau sfeclă.

Sute de apicultori s-au strâns, în acest weekend, la Blaj: „Încercăm să aducem miere vie, adevărată”
Sute de apicultori s-au strâns, în acest weekend, la Blaj: „Încercăm să aducem miere vie, adevărată”

Blaj poate fi considerat în acest weekend cel mai dulce din ţară, și asta pentru că acolo şi-au dat întâlnire sute de apicultori, care au adus în faţa gurmanzilor felurite sortimente de miere.

Mierea românească, pe cale de dispariţie. De ce scade producţia în fiecare an
Mierea românească, pe cale de dispariţie. De ce scade producţia în fiecare an

Producţia de miere polifloră, de salcâm sau în combinaţii cu nuci ori fructe confiate s-a înjumătăţit faţă de anii trecuţi. Este semnalul de alarmă pe care îl trag apicultorii strânşi la un târg din judeţul Prahova.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.