Schimbări în sistemul de pensii private. Guvernul vrea să crească contribuția obligatorie. Ce înseamnă pentru beneficiari

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile pregătesc modificări importante pentru sistemul de pensii private. Un nou proiect de OUG propune ca ii să-și crească portofoliul și să investească până la 15% din activele totale, nu doar 5%, cât este limita acum.

Banii acumulați în fondurile de pensii pot fi plasați astfel în mai multe domenii, ceea ce ar putea aduce și câștiguri mai mari pentru contributori.

Potrivit ordonanței de urgență lansate în dezbatere publică, ii fondurilor Pilonului II pot investi până la 10% din banii strânși în fonduri de investiții, precum acțiuni, titluri de stat sau obligațiuni corporative. În cazul Pilonului III de pensii facultative, limita a crescut la 15%, față de 5% în prezent.

Radu Nechita, economist: „Ce înseamnă asta? Este o metodă de a asigura o mai mare diversificare a portofoliului în condiții convenabile de cost și gestiune. Este un pas mic într-o direcție bună.”

Noul mecanism ar putea aduce câștiguri mai mari, dar și mai multă siguranță pentru banii celor care contribuie la pensiile private, spun economiștii. Și asta mai ales în contextul actual, când există semnale de îngrijorare pentru economia românească, iar țara riscă să fie retrogradată de agențiile de rating. Într-un astfel de scenariu, plasarea banilor în mai multe direcții ar putea ajuta ii fondurilor de pensii să protejeze mai bine economiile participanților.

Citește și
pensionari
Creștere spectaculoasă a fondurilor de pensii facultative. Câți români contribuie la Pilonul III

Adrian Codirlașu, președintele CFA România: „Pentru cel care are bani la Pilonul II va însemna un risc diversificat – în caz că se întâmplă o depreciere a leului în România, cauzată de un rating scăzut, portofoliul lui va scădea mai puțin. Dacă ne uităm istoric, investițiile în acțiuni au generat un randament mult mai mare decât cele în obligațiuni și sunt studii făcute în acest sens.”

Un rol important îl va avea și Autoritatea de Supraveghere Financiară, care poate angaja o firmă cu expertiză pentru validarea valorii provizionului tehnic, adică a banilor puși deoparte pentru plata pensiilor.

Proiectul este menit să reducă birocrația și să ajute la digitalizarea procesului. De exemplu, tinerii angajați care intră acum pe piața muncii pot deveni participanți la Pilonul II printr-o semnătură electronică, lucru care nu este permis în prezent.

Sumele adunate în Pilonul II, în creștere

Potrivit datelor oficiale, românii au adunat în conturile lor de pensii private obligatorii, până la finalul anului trecut, peste 156 de miliarde de lei. Este o creștere cu 19% față de 2023 și cu peste 56% comparativ cu 2022.

Contribuția la Pilonul II de pensii, cel la care au bani nouă milioane de români, este acum de 4,75% din venitul brut lunar, iar Guvernul și-a propus să o majoreze la 6% până în anul 2030, fără să anunțe însă un calendar al creșterilor.

Între timp, crește și interesul pentru Pilonul III, unde sunt înscriși în jur de 830.000 de români. În total, în conturile lor de pensii s-au adunat peste 5,5 miliarde de lei, cu 17% mai mult față de 2023, atingând un maxim istoric pentru fondurile de pensii facultative.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu Pilonul II, de pensii private obligatorii, după rezultatul din turul întâi al alegerilor prezidenţiale
Ce s-a întâmplat cu Pilonul II, de pensii private obligatorii, după rezultatul din turul întâi al alegerilor prezidenţiale

Rezultatele primului tur la prezidențiale și emoțiile pentru cel de al doilea afectează financiar opt milioane de români.

Creștere spectaculoasă a fondurilor de pensii facultative. Câți români contribuie la Pilonul III
Creștere spectaculoasă a fondurilor de pensii facultative. Câți români contribuie la Pilonul III

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 5,55 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 25% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al ASF.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.