Se scumpește și mămăliga în România: ”Ar trebui să investim in irigații, nu făcute la voia întâmplării”

×
Codul embed a fost copiat

Printre alte culturi, seceta afectează și porumbul și scumpește mămăliga anul acesta.    

Comisia Europeană a revizuit în scădere estimările privind recolta din 2022, iar țara noastră înregistrează cea mai mică producție de porumb la hectar din ultimii cinci ani. Suntem, astfel, cu mult sub media europeană.

O mămăligă pentru întreaga familie, făcută dintr-o jumătate de kilogram de mălai, costă acum 4 lei, cu 30 la sută mai mult decât în toamna trecută. Iar un hectar cultivat cu porumb anul acesta poate asigura o masă pentru 6000 de familii. În 2021, sătura 9000.

Vom avea, spun specialistii, cea mai slabă recoltă de porumb din ultimii ani, dar și din Europa. Secetă a fost pe tot continentul, însă pe noi ne-a lovit mai tare, pentru că nu suntem pregătiți.

Citește și
Încălzire
Se scumpește căldura în București, începând de vineri. Prețul gigacaloriei va fi mai mult decât dublu

Cristina Cionga, Asociația Producătorilor de Porumb din România: "Ar trebui să investim in irigații, nu făcute la voia întâmplării, care sa vină cu soluții inteligente, care să fie făcute la timp"

Producția de porumb în România va fi de 3,94 tone la hectar, estimează Comisia Europeană, ceea ce înseamnă o scădere de 33 la sută față de anul trecut. Suntem nu doar sub media Uniunii Europene, ci si pe ultimul loc.

Marius Jurubiță, fermier: "Fermierii încearcă să schimbe perioada optimă de semănat, să vină mult mai devreme cu semănatul, în martie, ca să prindă mai multe ploi, să aibă mai multe șanse cultura.”

La staţiunea de cercetare şi dezvoltare agricolă din Lovrin, judeţul Timiş, a fost semănat porumb pe două parcele identice, ambele neirigate. Una dintre ele, însă, a fost protejată de o perdea forestieră, care a păstrat umiditatea în sol.

Nicolae Marinel Horoblaga, Director SCDA Lovrin: "Acolo unde nu am avut perdele de protecție, productivitatea a fost dezastruoasă, producțiile fiind între 350 kilograme până la 1200 kilograme la hectar. Unde am avut aceiași hibrizi, diferența au făcut-o perdelele de protecție, aici producția a variat între 3500 și aproape 5000 kg la hectar."

Alți cultivatori testează agricultura conservativă, care presupune o prelucrare minimă a solului.

Vlad Macovei, Asociatia Forța Fermierilor: "Se pot folosi tehnologii, de exemplu, semănatul direct în miriște. Nu mai trebuie să ari, aratul întoarce brazda și scoate din sol minimul de apa care mai există."

Datele furnizate de Ministerul Agriculturii arată că aproape jumătate din suprafața totală afectată de secetă anul acesta era cultivată cu porumb.

Sunt 400.000 de hectare, iar autoritățile nu au anunțat deocamdată un ajutor pentru fermierii care au înregistrat pierderi uriașe la această cultură.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
S-au scumpit din nou banii. BNR a majorat dobânda cheie la 6,25%, a șaptea asemenea mișcare
S-au scumpit din nou banii. BNR a majorat dobânda cheie la 6,25%, a șaptea asemenea mișcare

Banca Națională scumpește din nou banii. Dobânda cheie a ajuns la 6,25%, și este a șaptea majorare de anul acesta, în încercarea de a mai potoli inflația.

Se scumpește căldura în București, începând de vineri. Prețul gigacaloriei va fi mai mult decât dublu
Se scumpește căldura în București, începând de vineri. Prețul gigacaloriei va fi mai mult decât dublu

Preţul energiei termice creşte, de vineri, în Capitală, la 330 de lei fără TVA/gigacalorie, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de miercuri.

Românii sunt tot mai interesați de produsele reduse în prag de expirare din magazine
Românii sunt tot mai interesați de produsele reduse în prag de expirare din magazine

Pentru că mâncarea se scumpește, oamenii sunt tot mai interesați de produsele reduse în prag de expirare din magazine.

Netflix scumpeşte abonamentele în Statele Unite şi Canada
Netflix scumpeşte abonamentele în Statele Unite şi Canada

Netflix scumpeşte abonamentele, insă deocamdată doar în Statele Unite şi Canada. Utilizatorii de peste Ocean vor plăti cu până la 2 dolari mai mult, în funcţie de pachetul de beneficii ales.

Prețurile la energie și gaz. Tarife crescute și compensare întârziată
Prețurile la energie și gaz. Tarife crescute și compensare întârziată

De câteva luni gazul și energia electrică se scumpeşte accelerat pe piaţa internaţională. Cererea urişă din Asia şi depozitele goale din Europa împing în continuare preţurile în sus.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.