Tarom trebuie să concedieze 300 de angajați. Câți bani primește de la Guvern

×
Codul embed a fost copiat

Statul român întinde o mână companiei TAROM aflată într-o situaţie financiară disperată.

A avut timp de 2 ani pierderi de aproape 100 de milioane de dolari, iar în lună martie ar putea să intre în incapacitate de plată. Ca să scoată Tarom din moarte clinică, Guvernul intenţionează să-i ofere un ajutor de stat. Mai întâi însă, trebuie să primească acceptul Comisiei Europeane.

Guvernul României a adoptat în ultima şedinţă un memorandum prin care a decis să ajute Tarom după doi ani dezastruoşi.

În 2018 a compania avut pierderi de 45 de milioane de dolari, iar anul trecut de 48 de milioane de dolari.

Dacă nu primeşte banii până în martie, operatorul nu va avea fonduri să-şi plătească furnizorii. Până la insolvență ar mai fi un singur pas.

Citește și
oameni pe strada
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

46 de milioane de dolari pentru 6 luni

 

Pentru a primi ajutorul, România trebuie să notifice Uniunea Europeană. Banii vor fi împrumutaţi de la Trezorerie, dar abia după ce va Bruxellesul va fi de accord.

Tarom va primi de la Statul Roman 46 de milioane de dolari, iar banii vor fi suficienţi pentru a funcţiona 6 luni. În acest timp conducerea companiei trebuie să elaboreze un plan de restructurare. Acest plan de restructurare va fi trimis la Comisia Europeană.

Dacă Bruxellesul va accepta şi planul de restructurare, înseamnă ca operatorul va primi în plus încă 100 de milioane de dolari. Astfel, ajutorul dat de statul român ajunge la aproape 150 de milioane de dolari nerambursabili. La care Tarom trebuie să adauge încă 150 de milioane de euro din credite proprii.

În situaţia în care Uniunea Europeană nu va fi mulţumită de cum arăta planul de restructurare, operatorul trebuie să returneze toţii banii, inclusiv ajutorul de stat de 46 de milioane de dolari. Plus dobânzi.

Dar asta ar aduce la dispariţia Tarom se arată în Memorandum.

"În lipsa acordării acestuia este posibil ca, începând cu luna martie 2020, compania să nu mai dispună de resursele financiare necesare funcţionării în siguranţă."

Planul de redresare prevede reduceri de cheltuieli, restructurarea a 300 de angajaţi şi cumpărarea de avioane noi.

George Barbu, directorul TAROM: "Voi închide agenţiile din afară neperformante"

TAROM a mai beneficiat în 2004 de un ajutor de stat în valoare de aproape 800 de milioane de dolari. Pentru că nu a fost aplicată strategia de redresare stabilită atunci, s-a ajuns în situaţia actuală.

Dacă nu vor fi respectate toate măsurile de restructurare aprobate de data asta de Uniunea Europeană, Tarom va rămâne fără soluţii.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Tarom estimează pierderi de peste 171 mil. lei. Este al 12-lea an cu rezultate negative
Tarom estimează pierderi de peste 171 mil. lei. Este al 12-lea an cu rezultate negative

Transportatorul aerian naţional Tarom estimează pierderi de 171,37 milioane lei în acest an, la venituri totale de 1,51 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019, publicat în Monitorul Oficial.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.