Tineri șomeri din anumite zone ale țării vor putea beneficia de până la 25.000 euro pentru a-și deschide o afacere

bani lei
Shutterstock

Bugetul alocat programului de sprijin al tinerilor șomeri fără studii și fără experiență profesională, cu vârste între 16 și 29 de ani, și care pot primi, prin intermediul anumitor entități, până la 25.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri a fost majorat pentru 2022.

Sumele de bani nu pot fi cerute de tinerii din grupul țintă și nici nu vor fi dați direct lor, ci îi vor primi prin intermediul unor terți, potrivit unui ordin al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) oficializat luni.

Ordinul MIPE nr. 10/2022, publicat luni în Monitorul Oficial, stabilește că bugetul alocat acestei scheme de ajutor este de 46,4 milioane euro, mai mult decât dublul prevăzut în Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1.200/2020, prin care a fost oficializată această schemă, respectiv de 20 milioane de euro.

Deși programul a fost oficializat în noiembrie 2020, schema se aplică din 10 ianuarie 2022 până la finalul acestui an. Plățile se vor face până la finalul anului 2023.

Prezenta schemă se aplică pe teritoriul României în cele 5 regiuni de dezvoltare eligibile, și anume Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest și București-Ilfov.

Citește și
uniunea europeana
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani

Ce condiții trebuie să îndeplinească tinerii aflați pe avocatnet.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel comparativ cu dolarul din ultimii patru ani

Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel față de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA și China, transmit Bloomberg și Reuters.

România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.