Inflație de peste 80% în Turcia. Politica lui Erdogan de a stimula economia cu inflație a sacrificat puterea de cumpărare

inflatia in Turcia
Shutterstock

Inflația din Turcia ar urma să scadă spre o rată anuală de sub 70% abia spre finalul anului, estimează economiștii.

Inflația anuală a accelerat pentru a 15-a lună consecutivă la 80,2% în august, în creștere de la 79,6% în iulie, potrivit datelor publicate luni de agenția de statistică a Turciei, citate de Bloomberg.

Turcia a reușit să mențină o inflație relativ stabilă, de o singură cifră, în perioada 2004 - 2016 însă politicile fiscale ale președintelui Recep Tayyip Erdogan, care au prioritizat creșterile economice și împrumuturile ieftine, în locul stabilității lirei și a stabilității prețurilor a determinat o explozie a inflației în prezent, potrivit sursei citate.

Un sondaj din august efectuat de banca centrală a constatat că respondenții anticipează o inflație de peste 24% următorii doi ani.

„Ne așteptăm la o inflație mai mare în următoarele luni”

„Este puțin probabil ca creșterile să se fi încheiat. Ne așteptăm la o inflație mai mare în următoarele luni, pe fondul creșterii costurilor energiei și după ce banca centrală a redus ratele dobânzilor. Astfel, nivelul anual ar trebui să atingă un vârf în octombrie, înainte de a se retrage la 69% la sfârșitul anului”, a spus economistul Selva Bahar Baziki pentru Bloomberg.

Citește și
benzina, motorina, preturi
Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic

Creșterea anuală a prețurilor alimentelor și băuturilor nealcoolice a fost de 90,3% în august, în timp ce inflația energetică a fost de 121,7% față de anul trecut. Totodată, prețurile de transport au crescut cu 117%, iar educația universitară, produsele farmaceutice și produsele proaspete au înregistrat unele dintre cele mai mari creșteri lunare ale prețurilor.

Cu toate acestea, oficialii turci nu s-au arătat a fi îngrijorați, considerând că aprecierea prețurilor este una temporară și dând vina pe invazia Ucrainei de către Rusia pentru provocarea unei creșteri globale a costurilor alimentelor și mărfurilor.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
13 metode prin care putem reduce consumul de apă. Nu face duș zilnic și axează-te pe axile și zonele intime
13 metode prin care putem reduce consumul de apă. Nu face duș zilnic și axează-te pe axile și zonele intime

Seceta extremă din România a cauzat lipsuri grave de apă, astfel că prim-ministrul Nicolae Ciucă le-a cerut românilor să folosească apa cât mai responsabil în următoarea perioadă.

Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic
Opt sfaturi pentru a reduce consumul de carburanți în trafic

După ce prețul benzinei a sărit de opt lei pe litru, iar cel al motorinei este acum de peste 9 lei, tot mai mulți oameni au realizat că nu își mai permit să își alimenteze mașinile nici măcar pentru a merge la serviciu.

Metodele geniale prin care o mamă a trei copii și-a redus facturile de la 1.000 la 340 de lire pe lună în Marea Britanie
Metodele geniale prin care o mamă a trei copii și-a redus facturile de la 1.000 la 340 de lire pe lună în Marea Britanie

O mamă din Marea Britanie a dezvăluit trucurile prin care a reușit să își reducă facturile lunare de la 1.090 de lire sterline (6.300 lei) la 340 (2.000 lei).

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.