UE prelungește cu un an avantajele comerciale acordate Ucrainei, ”din cauza agresiunii militare neprovocate a Rusiei”

Volodimir Zelenski a cerut, din nou, ca Ucraina să fie primită în Uniunea Europeană
Getty

Uniunea Europeană a anunțat că prelungește cu un an avantajele comerciale acordate Ucrainei, prin suspendarea taxelor la import, a contingentelor și a măsurilor de apărare comercială, aplicabile exporturilor.

 

”Această dovadă puternică a sprijinului ferm pe care UE îl acordă Ucrainei va contribui la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni din cauza agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei.” - se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Astfel, UE elimină treptat, până la 15 septembrie 2023, măsurile preventive excepționale și temporare adoptate la 2 mai 2023 cu privire la importurile de grâu, porumb, semințe de rapiță și de floarea-soarelui din Ucraina.

”Aceste măsuri temporare și specifice au fost adoptate din cauza blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia și cu condiția ca statele membre să nu mențină nicio măsură restrictivă” - se mai arată în comunicat.

Oficialii europeni mai precizează faptul că aceste măsuri ”continuă să fie necesare pentru o perioadă limitată de timp”, având în vedere circumstanțele excepționale ale blocajelor logistice grave și capacitatea limitată de stocare a cerealelor înainte de sezonul de recoltare, întâlnite în cinci state membre.

Citește și
Steagul UE
Comisar UE: Uniunea Europeană va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei
Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Istoric: Ucraina nu va putea recuceri Crimeea, dar ar putea intra în UE și NATO chiar și cu teritoriile ocupate de ruși
Istoric: Ucraina nu va putea recuceri Crimeea, dar ar putea intra în UE și NATO chiar și cu teritoriile ocupate de ruși

Ucraina nu are mijloacele necesare pentru a-i alunga pe ruși din Crimeea, dar ar putea fi acceptată în Uniunea Europeană și NATO, chiar dacă o parte din teritoriul său va rămâne într-un conflict „înghețat” cu Rusia.

Comisar UE: Uniunea Europeană va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei
Comisar UE: Uniunea Europeană va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei

Uniunea Europeană va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei şi va încerca să combată eforturile de eludare a sancţiunilor economice introduse în urma invaziei acesteia în Ucraina, a declarat joi un înalt oficial al UE pentru CNBC.

Răspunsul delirant dat de Serghei Lavrov care a făcut întreaga sală să râdă, la reuniunea G20. VIDEO
Răspunsul delirant dat de Serghei Lavrov care a făcut întreaga sală să râdă, la reuniunea G20. VIDEO

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a făcut o întreagă sală să râdă la reuniunea ministerială G20 din India, când a spus în timpul unei discuții că războiul a fost pornit de Ucraina împotriva Rusiei, conform Business Insider.

UE a aprobat, într-un final, al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Ce măsuri se vor lua
UE a aprobat, într-un final, al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Ce măsuri se vor lua

După intense negocieri, Uniunea Europeană a aprobat, vineri, un al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, în ultimele ore ale zilei care a marcat un an de la invazia Moscovei în Ucraina.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.