Un număr record de 1,4 milioane de aplicări pentru joburi a fost înregistrat în octombrie

Un număr record de 1,4 milioane de aplicări pentru joburi a fost înregistrat în octombrie

În luna octombrie au fost în 1,4 milioane de aplicări pentru joburi pe platforma eJobs, marcând un nou record al ultimilor 21 de ani, potrivit unui comunicat al companiei.

Mai exact, în ultima lună, aproape 150.000 de români au fost în căutarea unui loc de muncă. Dintre aceştia, 30.000 au fost candidaţi noi, care fie nu aveau cont pe eJobs, fie au fost inactivi în ultimii doi ani.

Vestea bună este că şi companiile devin tot mai active şi angajează într-un ritm susţinut - aproximativ 33.000 de joburi noi au fost postate în luna octombrie, topul domeniilor fiind condus de transport / distribuţie, vânzări, istrativ / logistică, relaţii clienţi / call center sau producţie. Acesta este cel mai mare număr de locuri noi de muncă postate în decursul unei luni, din ultimul an.

În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani rămân segmentul cu cea mai mare creştere de la o lună la alta, deşi, în cifre absolute, cel mai mare număr de aplicări vine din partea candidaţilor cu vârste între 25 şi 35 de ani.

Concret, în luna octombrie, au fost în 468.000 de aplicări corespondente categoriei 18-24 şi aproape 516.000 corespondente categoriei 25-35. Raportat la distribuţia geografică, Bucureşti, Cluj, Braşov, Timiş, Iaşi, Constanţa şi Prahova au fost judeţele din care au venit cele mai multe aplicări.

Citește și
Renovarea unei clădiri
„Val de renovări ale clădirilor”, strategia adoptată de Comisia Europeană. Ce presupune

"Vedem în continuare un interes aproape exclusiv pentru joburile din România, în condiţiile în care, din 1,4 milioane de aplicări, doar 25.000 au fost pentru joburile din străinătate. Acest lucru este perfect explicabil, având în vedere contextul incert sau chiar îngrijorător din multe state europene care erau o destinaţie predilectă pentru români, cu toate că ofertele angajatorilor străini sunt în creştere de la lună la lună. Dacă în vară Italia şi Spania începeau să reintre în top 10, acum vedem, din nou, o scădere bruscă a numărului de aplicări pentru aceste două ţări. Unul dintre efectele imediate pe care le resimt candidaţii, în condiţiile în care tot mai puţini sunt interesaţi să plece în afară, este faptul că a crescut exponenţial competiţia pentru joburile din ţară", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat în comunicatul companiei.

În luna octombrie, cele mai multe aplicări au primit joburile din vânzări, relaţii clienţi / call-center, istrativ / logistică, back-office / secretariat, marketing, financiar / contabilitate şi e-commerce.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni
Jumătate dintre firmele europene se tem că vor da faliment în următoarele 12 luni

Peste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajaţii de pe continent, se tem că nu vor supravieţui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu îşi vor reveni.

„Val de renovări ale clădirilor”, strategia adoptată de Comisia Europeană. Ce presupune
„Val de renovări ale clădirilor”, strategia adoptată de Comisia Europeană. Ce presupune

35 de milioane de clădiri renovate până în 2030 şi 160.000 de locuri noi de muncă în sectorul construcţiilor.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.