Veste bună pentru românii care trimit bani din străinătate. Ce se întâmplă cu comisioanele de transfer

×
Codul embed a fost copiat

De anul viitor, vom putea primi sau trimite bani în orice ţară a Uniunii Europene, cu taxe mult mai mici. Vor fi aliniate comisioanele pentru astfel de tranzacţii pentru toate ţările membre.

Măsura se referă în special la statele care nu au adoptat moneda euro, precum România. Costuri zero sau foarte mici vor fi şi pentru alte operaţiuni bancare, precum plata cu cardul sau retragerea de la bancomat.

Peste trei miliarde de euro trimit, anual, acasă românii care muncesc în străinătate. Tranzacţii pentru care aceştia plătesc acum comisioane uriaşe.

În ceea ce priveşte transferul de bani în sau din străinătate, România are printre cele mai mari comisioane. De exemplu, pentru o sumă între 10 şi 100 de euro, costul transferului este între 10 şi 15 euro. Doar bulgarii au comisioane mai mari decât noi, de până la 24 de euro, pentru aceeaşi sumă, în timp ce polonezii, de exemplu, plătesc doar 2 euro.

Comisioane mult mai mici au, în schimb, ţările care au moneda euro. Tocmai de aceea, Comisia Europeană schimba regulile.

Citește și
detinuti
Un deputat PSD explică de ce propune haine, bani şi cazare pentru deținuți la eliberare

Asta înseamnă că tranzacţiile transfrontaliere vor costa la fel ca cele interne. Nu contează unde în Uniunea Europeană sunt făcute. Asta va coborî comisioane la câteva cenţi sau chiar zero”, explică Valdis Dombrovskis, comisar pentru Moneda euro și dialog social al Comisiei Europene.

De asemenea, comisioanele pentru retragerile de numerar în străinătate sau pentru plăţile cu cardul vor scădea. În plus, oamenii nu vor mai avea surprize după astfel de tranzacţii.

Decizia trebuie să fie aprobată de Parlamentul Uniunii şi ar urma să intre în vigoare din ianuarie, anul viitor. Economiile pentru consumatori europeni sunt estimate la 1 miliard de euro pe an.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS! Partea a II-a. Vaccinul cu rezultate excepţionale pentru bolnavii de cancer, în Cuba
MESAJ DIN VIITOR: CANCERUL, ÎNVINS! Partea a II-a. Vaccinul cu rezultate excepţionale pentru bolnavii de cancer, în Cuba

Americanii sunt naţiunea care alocă cei mai mulţi bani cercetărilor medicale în domeniul cancerului. Tot ei au şi cele mai multe produse de imunoterapie.

Un deputat PSD explică de ce propune haine, bani şi cazare pentru deținuți la eliberare
Un deputat PSD explică de ce propune haine, bani şi cazare pentru deținuți la eliberare

Parlamentarii vin din nou în sprijinul deţinuţilor. Un deputat PSD a propus o lege prin care deţinuţii care nu mai au familii şi case să primească în momentul eliberării haine, bani de transport, masă şi cazare într-un adăpost social.

Tudorel Toader, precizări despre proiectul prin care deținuții vor fi despăgubiți
Tudorel Toader, precizări despre proiectul prin care deținuții vor fi despăgubiți

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut vineri precizări pe Facebook în legătură cu proiectul de lege care i-ar putea despăgubi financiar pe foștii deținuți care au fost închiși în condiții necorespunzătoare.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.