Amazon a întrerupt colaborarea cu Poliția din SUA pentru recunoașterea facială

recunoastere faciala
Shutterstock

Amazon a decis să renunţe temporar la furnizarea soluţiilor sale de recunoaştere facială către poliţia americană.

Gigantul american a anunţat un memorandum la colaborarea cu departamentele de poliţie din Amazon de recunoaştere facială.

Decizia, care implică în mod evident argumente de marketing într-un moment în care tot mai multe companii încearcă să-şi promoveze imaginea prin asocierea cu lupta împotriva discriminării, vine la doar două zile după altă decizie similară, de răsunet, din partea IBM.

Marea diferenţă este că, spre deosebire de IBM care nu a reuşit până acum să ajungă să domine piaţa tehnologiilor de recunoaştere facială, Amazon chiar este unul din cei mai mari jucători de pe această piaţă.

Controversele din jurul platformei Rekognition

 

Platforma Rekognition, ca şi altele din zona recunoaşterii faciale, este una controversată. Procesul de antrenare are suficiente defecte pentru ca recunoaşterea să nu fie făcută corect de multe ori şi, de alte ori, să genereze probleme de inegalitate şi discriminare.

Citește și
Jeff Bezos
Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus

Una din problemele acestor platforme vine din faptul că setul de imagini folosite pentru antrenarea algoritmului a fost compus de cele mai multe ori din imagini ale oamenilor albi, ceea ce a dus la o funcţionare diferită a algoritmului în funcţie de culoarea pielii.

Probleme în relația dintre Amazon și Poliția din SUA

 

Dincolo de problemele tehnologiei, decizia celor de la Amazon pare să aibă mai multă legătură cu poliţia şi cu felul în care poliţia o foloseşte. Amazon lasă de înţeles prin această decizie că nu se poate avea încredere în poliţia din Statele Unite legat de modul în care se foloseşte recunoaşterea facială.

Tot Amazon, care furnizează soluţii de recunoaştere facială poliţiei de mai mulţi ani, a refuzat în mai multe rânduri să ia măsuri după ce au fost descoperite mai multe probleme concrete atât în felul în care este folosită de poliţie, cât şi în felul în care funcţionează această tehnologie în urma antrenării algoritmului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Războiul miliardarilor. Elon Musk vrea să ”spargă monopolul” lui Jeff Bezos
Războiul miliardarilor. Elon Musk vrea să ”spargă monopolul” lui Jeff Bezos

Elon Musk a promis că va lua o pauză de la mesajele postate pe twitter, dar nu s-a abținut decât două zile.

Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus
Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus

Omul de afaceri Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume, după ce vânzările Amazon au crescut semnificativ în timpul pandemiei de coronavirus.

Cum arată proprietatea celui mai bogat om din lume. A costat 165 de milioare de dolari
Cum arată proprietatea celui mai bogat om din lume. A costat 165 de milioare de dolari

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a stabilit un preţ record pentru o proprietate în Los Angeles, odată cu achiziţia uneia în Beverly Hills, în valoare de 165 de milioane de dolari, a anunţat The Wall Street Journal.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.