Aplicația care oferă informații în timp real despre pacienți, introdusă într-un spital din Oradea. Cum funcționează

×
Codul embed a fost copiat

Într-un spital din Oradea, familia poate vedea într-o aplicație starea de sănătate și procedurile medicale prin care trec persoanele dragi care au ajuns Unitatea de Primiri Urgențe.

Aceasta ajută și echipa medicală să se organizeze mai eficient.

Nu este deloc plăcut să fii aparținător și să-ți faci continuu griji pentru persoana care se află sub tratament în camera de gardă sau la Unitate de Primiri Urgențe, dar am putea avea o viață mai ușoară datorită unei aplicații care s-a dezvoltat în România și care se numește Apartinator.ro.

Dr. Hadrian Borcea, medic primar Medicină de Urgență: „Această aplicație nu înlocuiește discuția față în față medic-aparținător. Ea răspunde acelei nevoi pe care o are un aparținător care este în sala de așteptare, iar dincolo de ușile închise este cel sau cea care îi este apropiat și de la care s-ar aștepta să aibă vești, să știe ce i se întâmplă. Noi, ceea ce facem prin această aplicație este să avem o axă a timpului pe care medicii și asistenții pun evenimente, concret, ce se întâmplă cu pacientul”.

Mai multe detalii despre această aplicație puteți afla din clipul video de mai sus.

Citește și
telefoane
Telefoanele Realme 11 PRO+, XIAOMI Redmi Note 13 PRO și Nothing Phone 2, analizate la ILIKEIT
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
iLikeIT. Palette.fm, platforma gratuită care colorează orice fotografie alb negru
iLikeIT. Palette.fm, platforma gratuită care colorează orice fotografie alb negru

Iulia Ionescu a prezentat la ILIKEIT o platformă gratuită care colorează orice fotografie alb negru.

Telefoanele Realme 11 PRO+, XIAOMI Redmi Note 13 PRO și Nothing Phone 2, analizate la ILIKEIT
Telefoanele Realme 11 PRO+, XIAOMI Redmi Note 13 PRO și Nothing Phone 2, analizate la ILIKEIT

Realme 11 PRO+, XIAOMI Redmi Note 13 PRO și Nothing Phone 2 sunt telefoanele pe care Iulia Ionescu le-a scos în parc zilele trecute.

Test iLikeIT. Cum s-au comportat camerele foto a trei telefoane mid-range, în comparație cu cea a unui iPhone 15 Pro Max
Test iLikeIT. Cum s-au comportat camerele foto a trei telefoane mid-range, în comparație cu cea a unui iPhone 15 Pro Max

În ediția de joi a emisiunii iLikeIT au fost testate camerele foto a trei telefoane mid-range. Pentru a face diferența cât mai vizibilă, lor li s-a alăturat și un iPhone 15 Pro Max.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.