Când va fi lansat FIFA 22 la nivel global și ce preț va avea

FIFA22
GamesRadar

Lansarea următorului joc FIFA - FIFA 22 - este la orizont, iar jucătorii pasionați așteaptă cu nerăbdare ca cel mai popular joc al celor de la EA Sports să fie disponibil pe piață.

Pandemia de COVID-19 a întârziat lansarea ediției de anul trecut, dar, cu toate acestea, nu se preconizează întârzieri mai mari pentru lansarea versiunii din această toamnă, relatează Goal.com.

FIFA 22 urmează să apară la 1 octombrie 2021 pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PC via Origin și Steam, Stadia, PlayStation 4 și Xbox One, urmând tendința fiecărei ediții din 2003 și până în prezent.

În majoritatea ultimilor ani, FIFA a fost lansat la sfârșitul lunii septembrie, dar anul trecut data lansării a fost înpinsă către 1 octombrie, din cauza pandemiei. Nu sunt așteptate întârzieri majore anul acesta, așa că FIFA 22 va fi lansat tot la această dată, jocul fiind disponibil pe 27 septembrie pentru cei care precomandă ediția Champions sau Ultimate Edition.

Ce preț va avea FIFA 22

 

Citește și
echipa națională
Tricolorii și-au aflat adversarii de la Jocurile Olimpice. Cu cine ne duelăm la Tokyo

Anul acesta, ediția standard a FIFA 22 va costa 59,99 lire în Regatul Unit și 59,99 dolari în Statele Unite. Prețurile au rămas aceleași ca și anul trecut, în timp ce abonații EA Play pot economisi 10% dacă pre-comandă.

Pe lângă ediția standard, EA Sports lansează versiuni speciale ale jocului, care au conținut suplimentar. Versiunile speciale sunt mai scumpe decât ediția standard și sunt disponibile atât în ​​copie fizică, cât și în versiune de descărcare.

FIFA 22 Champions Edition va costa 79,99 lire în Marea Britanie și 79,99 dolari în SUA.

FIFA 22 Ultimate Edition are un preț de 89,99 lire și 99,99 dolari pe magazinele oficiale Xbox și Playstation.

Noul joc dispune de funcţii inovatoare, iar printre cele mai populare moduri de joc se numără Career, VOLTA FOOTBALL, Pro Clubs şi FIFA Ultimate Team.

Atacantul celor de la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappé, va fi coperta jocului pentru al doilea an consecutiv, devenind al treilea jucător care a primit această distincţie doi ani la rând, alături de Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Potrivit EA Sports, Tehnologia HyperMotion ce stă la baza FIFA 22 permite captarea mişcărilor întregii echipe pe teren şi recrearea fidelă a acestor mişcări în animaţii autentice ale jucătorilor, indiferent de faza jocului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Proiectul Super Ligii europene, ajuns la Curtea de Justiţie a UE
Proiectul Super Ligii europene, ajuns la Curtea de Justiţie a UE

Un tribunal comercial din Madrid a cerut justiţiei europene să stabilească dacă UEFA şi FIFA abuzează de o poziţie dominantă, opunându-se proiectului Super Ligii europene de fotbal.

Tricolorii și-au aflat adversarii de la Jocurile Olimpice. Cu cine ne duelăm la Tokyo
Tricolorii și-au aflat adversarii de la Jocurile Olimpice. Cu cine ne duelăm la Tokyo

Echipa României va evolua în Grupa B a turneului olimpic, alături de reprezentativele din Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras, s-a stabilit, miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul FIFA de la Zurich.

România a coborât şase locuri şi se află pe 43 în clasamentul FIFA
România a coborât şase locuri şi se află pe 43 în clasamentul FIFA

Naţionala României a coborât şase locuri, de pe 37 pe 43, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii miercuri, în urma rezultatelor din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.