Ce este un prosumator și ce avantaje ai dacă devii unul

×
Codul embed a fost copiat

Tot mai mulți români au trecut de la statutul de consumator de curent electric la cel de producător de energie verde, adică de prosumator.

Ce avantaje au cei care și-au montat deja panouri solare pe locuințe și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze cei care nu au făcut-o încă, aflăm în ediția de luni a emisiunii iLikeIT.

Claudiu Butacu, cofondatpr EFDEN: „Prosumator înseamnă să-ți produci energia și să o și consumi la locul de producție. Asta înseamnă că ușor, ușor ne gândim că ne putem produce energia pe care o consumăm. Prosumator, ca terminologie, este definit astăzi de către legea în România ca orice persoană fizică sau juridică care produce energie acasă până în 400 de kilowați. E o valoare foarte mare pentru o casă. De regulă, la case vedem puteri mai mici, 3,5,7 kilowați. Acum 10 ani să devii prosumator era aproape imposibil, pentru că o atitudine pe care o are un prosumator este că poate să producă și să injecteze energia în rețea. Asta ne ajută să folosim rețeaua pe post de acumulatori. Dar s-ar putea să găsim soluții în care și cu o bucată de acumulatori și folosind rețeaua să fie o compensare astfel încât să ne producem energie”.

Mai multe detalii aflați din clipul video de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
iLikeIT. Cele mai noi laptopuri apărute pe piață. Avantajele și dezavantajele gadgeturilor
iLikeIT. Cele mai noi laptopuri apărute pe piață. Avantajele și dezavantajele gadgeturilor

Cele mai noi laptopuri apărute pe piață au fost prezentate, la iLikeIT, de Marian Andrei.

Trei români au creat o extensie de Chrome, bazată pe ChatGPT. Se numește WriteGPT, este gratuită și foarte folositoare
Trei români au creat o extensie de Chrome, bazată pe ChatGPT. Se numește WriteGPT, este gratuită și foarte folositoare

La iLikeIT, ne uităm la un partener de încredere pentru momentele în care navigăm pe internet. Poate să facă rezumatul articolelor de știri, să citească și să răspundă la mail-uri sau să rescrie ce am scris noi, ca să sune mai bine.  

Cele mai utile site-uri ale autorităților din România
Cele mai utile site-uri ale autorităților din România

În emisiunea ILikeIT de marți, ne uităm la câteva dintre cele mai utile site-uri ale autorităților din România.  

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.