Cercetătorii au descoperit că un asteroid, care se îndreaptă spre Pământ, este de fapt o rachetă. Care este explicația

terra
Getty

În 1966, echipa NASA, din spatele unei tentative de aterizare pe Lună, a crezut că nu își va mai vedea niciodată racheta după ce a fost măturată pe orbita Soarelui.

 

Acum, însă, se pare că se îndreaptă spre Pământ, transmite Daily Mail.

Un telescop din Hawaii a descoperit obiectul misterios luna trecută. Se estimează că are aproximativ opt metri lungime, cât lungimea unui autobuz.

Inițial, oamenii de știință au crezut că este un asteroid și i-au dat numele de „Asteroid 2020 SO”, dar în prezent, ei susțin că face parte dintr-o rachetă Centaur.

Citește și
asteroid
Un asteroid se apropie de Pământ. Cât de periculos este

După ce și-ar fi îndeplinit misiunea, racheta a trecut pe lângă Lună și a intrat în intrat pe orbită în jurul Soarelui.

Cercetătorii au mai adăugat că racheta va petrece patru luni pe orbita Pământului, apoi va trece pe orbita Soarelui în luna martie. De asemenea, sunt șanse mici ca obiectul să se prăbușească pe Pământ.

„Cel puțin, nu de data asta”, a mai spus un expert.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un asteroid de dimensiuni mari se indreapta spre Pamant. Anuntul facut de NASA in urma cu putin timp
Un asteroid de dimensiuni mari se indreapta spre Pamant. Anuntul facut de NASA in urma cu putin timp

Un asteroid de dimensiuni mari se indreapta spre Pamant. Anuntul facut de NASA in urma cu putin timp

Un asteroid se apropie de Pământ. Cât de periculos este
Un asteroid se apropie de Pământ. Cât de periculos este

Un asteroid de dimensiuni mari va trece pe lângă Pământ la sfârșitul lunii noiembrie, oferind astronomilor o bună oportunitate de a-l studia.

Un asteroid de dimensiuni mari se îndreaptă spre Terra. Avertismentul NASA
Un asteroid de dimensiuni mari se îndreaptă spre Terra. Avertismentul NASA

Un asteroid va trece joi, 8 octombrie, pe lângă Terra.

Romania poate face istorie. Cum ar putea salva tara noastra planeta de o coliziune cu un asteroid
Romania poate face istorie. Cum ar putea salva tara noastra planeta de o coliziune cu un asteroid

Romania poate face istorie. Cum ar putea salva tara noastra planeta de o coliziune cu un asteroid

Un asteroid de dimensiuni mari va trece pe lângă Pământ săptămâna viitoare. Anunțul făcut de NASA
Un asteroid de dimensiuni mari va trece pe lângă Pământ săptămâna viitoare. Anunțul făcut de NASA

NASA a detectat un asteroid cu o lățime de până la 200 de metri, care va trece pe lângă Pământ săptămâna viitoare.

Recomandări
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.