Cum arată și cât costă mașina electrică Huawei. Probleme pentru modelul care promitea să depășească Tesla GALERIE FOTO

Grupul chinez Huawei a declarat că deficitul de semiconductori şi problemele de relocare a fabricii care au întârziat producţia şi livrările sedanului său electric Luxeed S7 ar trebui rezolvate de luna viitoare, potrivit publicaţiei locale Cailianshe.
Aceasta l-a citat pe directorul general al Huawei şi preşedintele soluţiilor sale de maşini inteligente, Richard Yu, care a vorbit despre problemele legate de sedanul Luxeed S7 al companiei Chery, la un forum anual organizat de institutul de cercetări EV100.
Reuters a relatat în ianuarie că producătorul chinez de automobile Chery şi un alt partener Huawei, Changan Auto, au depus plângeri la Huawei cu privire la modul în care problemele de producţie ale unei unităţi de calcul produsă de gigantul tehnologic au cauzat întârzieri la livrările modelului lor emblematic.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Automobilul sedan Luxeed S7, primul model pentru marca Chery Luxeed EV, a avut comenzi de aproximativ 20.000 de unităţi, din 28 noiembrie.
Luxeed a declarat în ianuarie că cumpărătorii ar putea primi rambursări de până la 10.000 de yuani dacă nu pot ridica maşina aşa cum s-a angajat.
S7 are un preţ care porneşte de la 249.800 de yuani (34.716,62 dolari).
Huawei promite că S7 va depăși Tesla ca performanță
Brandul a fost lansat abia în noiembrie şi a fost foarte promovat de Huawei, Yu susţinând anterior că S7 ar depăşi modelul de lux Tesla S în performanţă şi la un preţ mai mic decât Model 3.
Yu a mai spus forumului EV100 că divizia sa de afaceri auto va avea probabil profit din aprilie, după ce a pierdut miliarde de yuani în ultimul an, susţinute de vânzările puternice de modele de gamă medie şi înaltă construite de partenerii săi.
Huawei şi-a lansat unitatea de maşini inteligente în 2019, cu scopul de a putea deveni echivalentul furnizorului german de automobile Bosch din era vehiculului electric inteligent (EV) şi de a furniza software şi componente partenerilor.
Dar aceasta este singura unitate care pierde bani dintre principalele şase divizii ale Huawei şi a adus venituri de doar un miliard de yuani în prima jumătate a anului 2023, o fracţiune din veniturile totale ale companiei, de 310,9 miliarde de yuani.
Anul trecut, Huawei a anunţat că va transforma unitatea într-o nouă companie, care va primi tehnologiile şi resursele de bază ale diviziei şi va primi investiţii de la parteneri precum producătorul auto Changan.