iLikeIT. Dispozitivele care îmbunătățesc experiența jocului. Cea mai potrivită consolă pentru arcade game

×
Codul embed a fost copiat

Jocurile de acum și cele de odinioară sunt mult mai atractive cu dispozitivele potrivite. Marian Andrei are detalii despre rii speciale pentru console, computere sau telefoane mobile, pe care le prezintă la ILikeIT.

Aceste dispozitive sunt tot mai populare pentru că pot schimba complet experiența jocului. O demonstrație pentru impătimiți a avut loc luni dimineață, la ILikeIT.

Marian Andrei: „O unealtă folosită și de jucătorii profesioniști de jocuri de genul Mortal Kombat, se numește Fighting Stick Alpha, are butoanele de pe acele console arcade pe care le vedeam prin tot felul de locuri semi-dubioase, ca să spun așa, așa se făceau bani pe vremuri. Noi o avem acum conectată la o consolă Xbox, avem și o aplicație ca să putem personaliza foarte ușor butoanele dacă vrem să facă alte comenzi, și mai avem și o variantă mult mai simplă, acesta este un controller obișnuit, dar care are taste mecanice care răspund foarte rapid, sunt foarte sensibile, butoane foarte mari pe spate ca să nimerești atunci când te bați cu inamicii, la viteza luminii ai nevoie de control foarte rapid.”

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Console PS5 si telefoane mobile, furate din mers de hoti „acrobati” in Marea Britanie. Politia crede ca ar putea fi romani

Reduceri la aparate foto, console de gaming și alte electronice. Cât costă un PS4
Reduceri la aparate foto, console de gaming și alte electronice. Cât costă un PS4

De Black Friday, eMag vine cu oferte spectaculoase la electronice. Puteți cumpăra aparate foto, boxe portabile sau consolă Playstation 4.

iLikeIT. Noile Playstation 4 Pro si Slim. Care sunt punctele tari ale consolelor si la ce pret vor ajunge la noi
iLikeIT. Noile Playstation 4 Pro si Slim. Care sunt punctele tari ale consolelor si la ce pret vor ajunge la noi

Puneti bani deoparte pentru Craciun, nu de alta, dar de curand au aparut pe piata trei noi console pentru jocuri.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.