iLikeIT. Ce trebuie să știți dacă aveți un vlog. Sfaturile lui Maximilian, creator de succes

×
Codul embed a fost copiat

Așteptarea a luat sfârșit pentru pasionații de tehnologie. Iulia Ionescu, de la ILike IT, ni se alătură acum. Are un invitat special.

Ne-am obișnuit deja ca în fiecare joi să avem în platou un creator de conținut din mediul virtual.

Astăzi, invitatul se numește Maximilian Ioan, care este vlogger.

”Am început să fac asta când aveam 12 ani, deci am destulă experiență. în momentul de față am 20 de ani. Am fost unul dintre primii creatori de conținut. În momentul în care am început eu, conceptul ăsta nu era dezvoltat. Ulterior am început și cu gaming. Îmi place să mă joc și să filmez.” - spune tânărul.

Maxsipunct este contul său de vlogger, fiind urmărit de peste 780.000 de oameni. De asemenea, Maximilian mai are un cont separat pe Youtube, dedicat jocurilor - Maxsialtele - unde are peste 1 milion de abonați.

Citește și
Electrice
iLikeIT. Cum putem scăpa de aparatele electrice de care nu mai avem nevoie

”Trebuie să fii atent la toate. Trebuie să știi să a edita bine, inclusiv foto, pentru că miniaturile sunt foarte improtante, de la clipuri. Titlurile trebuie să fie cât mai scurte și cât mai ușor de înțeles subiectul clipului din ele.” - sunt câteva dintre sfaturile lui Maximilian pentru cei care doresc să își lanseze un vlog.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
iLikeIT. Smartphoneul cu cea mai bună cameră pentru fotografii amatori
iLikeIT. Smartphoneul cu cea mai bună cameră pentru fotografii amatori

Samsung S20+ vs Huawei Mate30 PRO vs iPhone 11 PRO. Adrian Dan, instagrammer și specialist în fotografia cu telefonul mobil, explică la iLikeIT care dintre cele trei dispozitive are cea mai bună cameră foto pentru fotografii amatori.

iLikeIT. Cum putem scăpa de aparatele electrice de care nu mai avem nevoie
iLikeIT. Cum putem scăpa de aparatele electrice de care nu mai avem nevoie

Țara noastră se află la coada clasamentelor europene în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor electrice.

iLikeIT. Care este arma secretă a producătorilor de jocuri video, mai realiste ca niciodată
iLikeIT. Care este arma secretă a producătorilor de jocuri video, mai realiste ca niciodată

Industria de gaming valorează în prezent peste 120 de miliarde de dolari. Cred că putem spune că jocurile video fac parte cumva din cultura globală.

iLikeIT. Avatarele digitale sunt în faza de testare. Oamenii artificiali ai începutului de deceniu
iLikeIT. Avatarele digitale sunt în faza de testare. Oamenii artificiali ai începutului de deceniu

Inteligența artificială câștigă tot mai mult teren în fața noastră, a oamenilor. Până acum am vorbit despre roboți ca despre sisteme care nu pot empatiza sau înțelege exact ce ne dorim...fără puțin ajutor, tot din partea noastră.

iLikeIT. Cele mai tari telefoane din 2020 care ar fi trebuit să se lanseze la MWC Barcelona
iLikeIT. Cele mai tari telefoane din 2020 care ar fi trebuit să se lanseze la MWC Barcelona

Numai regiunea Catalonia a pierdut, luna aceasta, aproximativ o jumătate de miliard de dolari din cauza anulării Mobile World Congress de la Barcelona.

Recomandări
Nicuşor Dan: Cel mai bine e să avem un Guvern cu premier politic. Un premier tehnocrat nu are autoritate
Nicuşor Dan: Cel mai bine e să avem un Guvern cu premier politic. Un premier tehnocrat nu are autoritate

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure
Rusia a anunțat că este gata pentru pace. Trump a spus că mai așteaptă doar două săptămâni, înainte să ia măsuri dure

Rusia a anunțat miercuri seară prin vocea ministrului de Externe că este gata pentru negocieri cu Ucraina.  

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.