Pesemne.ro, micul dicționar video de cuvinte și expresii în limbajul semnelor. Aplicația este gratuită

×
Codul embed a fost copiat

Limbajul semnelor este acum disponibil online, gratuit, la îndemâna oricui, sub forma unui dicţionar interactiv.

Din păcate, doar o foarte mică parte dintre persoanele cu probleme de auz cunosc limbajul semnelor, iar cei din jurul lor cu atât mai putin.

Melania Medeleanu, de la Asociația Zi de Bine, este unul dintre inițiatorii acestui proiect.

Noi am înregistrat 1.200 de cuvinte, 1.000 erau inițial, dar după ce am constatat că din acest chestionar lipsea cuvântul 'fericire', m-am revoltat și am zis că acest cuvânt nu are voie să lipsească din acest chestionar. Așa că am mai pus 200 de cuvinte. Astfel, acest chestionar cuprinde 1.200 de cuvinte, cele mai uzuale. Pesemne.ro poate să fie un ajutor foarte mare pentru hipoacuzicii care nu cunosc limbajul semnelor și vor să-l învețe, dar nu numai pentru ei. Au fost 14 oameni care au lucrat la acest proiect, încă din februarie, atunci când s-a născut ideea acestui proiect. Au fost aproximativ 120 de programare pentru ca pesemne.ro să existe”, a declarat Melania Medeleanu, la iLikeIT.

Citește și
Red V Raptor
Alexandru Don a venit la iLikeIT cu o cameră video de 45.000 de euro: Red V Raptor 8K
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Cum pot lua românii parte la această campanie, la iLikeIT
Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Cum pot lua românii parte la această campanie, la iLikeIT

Dacă ai între 18 și 45 de ani, poți salva o viață. Trebuie doar să te înscrii într-un Registru al Donatorilor de Celule Stem.

Alexandru Don a venit la iLikeIT cu o cameră video de 45.000 de euro: Red V Raptor 8K
Alexandru Don a venit la iLikeIT cu o cameră video de 45.000 de euro: Red V Raptor 8K

A testat zeci de camere până acum și are sute de mii de vizualizări la review-urile sale de pe Youtube, Instagram și TikTok.   

Care sunt cele mai noi modele de telefoane pliabile. Marian Andrei le-a prezentat la iLikeIT
Care sunt cele mai noi modele de telefoane pliabile. Marian Andrei le-a prezentat la iLikeIT

Trei producători au lansat, în această săptămână, modele noi de telefoane pliabile. Nu sunt doar elegante, ci și tot mai populare.  

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.