Roboți care joacă șah, fac masaj sau udă flori, prezentați la Conferința Mondială de Inteligență Artificială din Shanghai

×
Codul embed a fost copiat

Au fost creați roboți care joacă șah, fac masaj sau udă flori.

Astfel de invenții au fost prezentate la Conferința Mondială de Inteligență Artificială din Shanghai, unde şi-au dat întâlnire sute de companii din domeniu.

Un robot, realizat de o companie din China, are 60 de kilograme, urcă trepte și poate să țină companie unei persoane.

Tan Min, director Ubtech Robotics: "Am reușit să introducem multe funcții acestor roboți. El poate aduce o Cola din frigider, să deschidă o băutură, să aducă un ziar, să țină o umbrelă și să ude florile. Poate chiar să joace șah cu voi, să cântați și să-i ajute pe cei mici la teme. Poate purta conversații și poate avea chiar interacțiuni emoționale. Pentru ca roboții să devină un membru al oricărei familii vom încerca să îi dezvoltăm mai mult, să le atribuim și alte roluri."

Producătorii promit că în viitor va putea îndeplini rolul de dădacă. În plus, va fi în stare să facă ordine în casă și să aibă grijă și de grădină.

Citește și
Roboți care culeg struguri, folosiți în California. Fermierii spun că vinul are astfel o calitate superioară
Roboți care culeg struguri, folosiți în California. Fermierii spun că vinul are astfel o calitate superioară

Printre minunile tehnologiei aduse în fața curioșilor la Shanghai se numără și un robot priceput la capitolul "masaj".

Eva Mao, manager AUBO Robotics: "Avantajul acestui robot este, în primul rând, capacitatea de a face masaj specializat, iar în comparație cu un maseur, tehnologia îl ajută să aplice tehnici mai precise. Apoi, cu ajutorul imagisticii 3D, poate găsi punctele sensibile care au nevoie de masaj terapeutic sau de acupunctură."

Tot mai mult teren câștigă însă roboții care pun umărul la creșterea afacerilor, de pildă, robotul care face până la 30 de cafele într-o oră sau roboții industriali care ajută la gestionarea mărfurilor din depozite ori cei care se pot ocupa de revizia vagoanelor.

Ren Yi, director ELITE Robot: "Un inginer se poate afla într-o cameră de control și își pune această mănușă. Prin controlul mișcărilor mâinii putem face ca robotul teleoperator să imite mișcările acelui inginer și să rezolve problema de la distanță."

În cadrul evenimentului au fost prezentate sute de prototipuri care ar putea schimba lumea.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Comisia Europeană donează roboţi de dezinfecţie pentru mai multe spitale din România
Comisia Europeană donează roboţi de dezinfecţie pentru mai multe spitale din România

Şapte spitale din România vor primi roboţi, donaţi de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienţilor, sprijinind astfel reducerea şi stoparea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2.

Roboți care culeg struguri, folosiți în California. Fermierii spun că vinul are astfel o calitate superioară
Roboți care culeg struguri, folosiți în California. Fermierii spun că vinul are astfel o calitate superioară

Renumită pentru podgoriile sale, California are acum o mare problemă: duce lipsă de muncitori care să culeagă strugurii.

iLikeIT. Drone, roboți și alte gadgeturi inedite pentru agricultură, prezentate de Iulia Ionescu
iLikeIT. Drone, roboți și alte gadgeturi inedite pentru agricultură, prezentate de Iulia Ionescu

Avem parte, acum, de o mostră de inovație care ar putea sălta rapid România în topul celor mai productive state din Uniunea Europeană.

Ajutor nesperat pentru cadrele medicale. Roboții au intrat în prima linie a luptei cu Covid-19
Ajutor nesperat pentru cadrele medicale. Roboții au intrat în prima linie a luptei cu Covid-19

Câteva spitale din țară au primit un ajutor nesperat în pandemie de la... roboți. Aceștia au intrat în saloane și au supravegheat pacienții de Covid, reducând astfel timpul petrecut de cadrele medicale cu ei și implicit și riscul de infectare.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.