Trei români vor să răpună una dintre cele mai populare aplicații în toată lumea. Ideea cu care vor să dea lovitura

Aplicatii
StirilePROTV

Trei români vor lansa Slide, o aplicație mobilă de dating. Investiția se ridică la 500.000 de euro, scrie Profit.ro.  

Aplicația Slide va concura cu Tinder și Bumble, două aplicații populare la nivel național și internațional privind întâlnirile romantice.

„Suntem conștienți că dating-ul online poate fi uneori o experiență frustrantă și nerealistă. Cu Slide, ne-am propus să schimbăm această percepție, oferind utilizatorilor noștri posibilitatea de a se conecta într-un mod mai autentic și mai potrivit. Români fiind, am decis să lansăm aplicatia pentru prima oară în România, unde vom confirma experiența superioară oferită utilizatorilor, ne vom adapta la -ul lor și după 2-3 luni vom extinde la nivelul a peste 65 de țări", a declarat Mugur Frunzetti, unul dintre investitori.

Ce are nou aplicația Slide

Față de aplicațiile concurente, Slide introduce și conceptul de „reels”, alternativ la metoda clasică de a glisa în stânga sau în dreapta pentru a exprima interesul pentru o persoană.

Inovația aplicației va permite utilizatorilor să poată vedea în timp real videoclipuri din viața potențialilor parteneri. În plus, aplicaţia are o componentă de real-time chat între ii online într-un moment care își doresc o conexiune instant.

Citește și
plative aplicatie
Aplicația de dating care îi ajută pe șoferi să socializeze în trafic. Cum funcționează Plative

„Am folosit câteva aplicaţii de dating în trecut însa m-a deranjat în special faptul că ii încarca poze supra editate. Din acest motiv, ne-am decis să fim diferiti şi să ne concentrăm pe nişte funcţii ce reţin originalitatea utilizatorilot, precum cea de Reels, pe care am transformat-o într-o nouă modalitate de swipe. ilor le place originalitatea si, cu toate filtrele existente in ziua de astazi, nu mai poţi avea încredere ca vei întâlni aceeaşi persoana din poza. Din proprie experienţa o spun, este foarte neplăcut să ieşi la un date cu o cineva cunoscut pe Instagram sau într-o aplicaţie de dating, si sa te trezeşti cu o persoana total diferita in realitate. Slide insă, pentru ca poti sa-i vezi si video reels-urile persoanei care îţi place, oferă şansa de a vedea conţinut original, needitat, si chiar un pic de personalitatea ilor, transpusă în mişcări şi vorbe”, a spus Marius Bodea, CEO Spottier Services, compania care dezvoltă și operează aplicația Slide.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Calea Victoriei a fost transformată într-un muzeu de new media art. Aveți nevoie doar de o aplicație și multă imaginație
Calea Victoriei a fost transformată într-un muzeu de new media art. Aveți nevoie doar de o aplicație și multă imaginație

Calea Victoriei a fost transformată într-un muzeu de new media art. Un muzeu imersiv în aer liber. Și îl puteți vizita și voi, gratuit, începând de luni.

Aplicația de dating care îi ajută pe șoferi să socializeze în trafic. Cum funcționează Plative
Aplicația de dating care îi ajută pe șoferi să socializeze în trafic. Cum funcționează Plative

În ediția de luni a emisiunii iLikeIT este prezentată o aplicație inedită, de dating și pentru șoferi.

Catalogul fizic este pe cale de dispariție. Peste 1.000 de școli din România îl folosesc pe cel electronic
Catalogul fizic este pe cale de dispariție. Peste 1.000 de școli din România îl folosesc pe cel electronic

Catalogul în format fizic este pe cale de dispariție. În toată țara, peste 1.000 de școli folosesc catalogul electronic, iar profesorii nu mai trec notele și absențele, ci le adaugă într-o aplicație pe telefonul mobil.  

Serviciul lansat în premieră globală în România de Revolut. Ce poți face de acum direct din aplicație
Serviciul lansat în premieră globală în România de Revolut. Ce poți face de acum direct din aplicație

Banca digitală Revolut care are în România 3,5 milioane de clienți retail și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat miercuri lansarea ofertei sale de refinanțare a creditelor, în premieră globală, pe piața din România.

RetuRO a pus la dispoziţia comercianţilor o aplicaţie pentru gestionarea rapidă şi eficientă a ambalajelor SGR
RetuRO a pus la dispoziţia comercianţilor o aplicaţie pentru gestionarea rapidă şi eficientă a ambalajelor SGR

RetuRO, ul Sistemului de Garanţie-Returnare, a pus la dispoziţia comercianţilor aplicaţia RetuRO pentru eficientizarea procesului de colectare manuală a ambalajelor returnate de către consumatori, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.