„Cei mai tineri astronomi”. Doi elevi de liceu au descoperit patru exoplanete: „Am fost șocat”

planete
Shutterstock

Doi elevi de liceu au identificat patru exoplanete la aproximativ 200 de ani-lumină de Pământ, fiind considerați „cei mai tineri astronomi” care au făcut o astfel de descoperire.

Kartik Pingle, în vârstă de 16 ani, și Jasmine Wright, în vârstă de 18 ani, au participat la un program de cercetare din cadrul Centrului de Astrofizică Harvard-Smithsonian (CfA), potrivit Daily Mail.

Împreună cu ajutorul unui profesor, studenții au studiat și analizat datele de la Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS).

Împreună s-au concentrat pe Tess Object of Interest (TOI) 1233, o stea apropiată, strălucitoare, asemănătoare Soarelui și aici au găsit patru planete care se roteau în jurul stelei.

„Am căutat să vedem schimbări de lumină în timp. Ideea este că, dacă planeta tranzitează steaua sau trece în fața ei, aceasta ar acoperi steaua și ar reduce luminozitatea acesteia”, a spus Pingle.

Citește și
venus
Ce forme de viaţă ar putea exista pe Venus. "Ceva foarte mic, care trăieşte în picături"

În timp ce cercetau 1233, Pingle și Wright sperau cel puțin să găsească o planetă, dar au fost copleșiți de bucurie când au descoperit patru.

„Am fost foarte încântat și foarte șocat. Știam că acesta era obiectivul cercetării, dar a fost foarte interesant să găsim un sistem multi-planetar și să facem parte din echipa de descoperire”, a mai adăugat Wright.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Aliniere extrem de rară a celor mai mari planete în ziua Solstițiului de iarnă
Aliniere extrem de rară a celor mai mari planete în ziua Solstițiului de iarnă

Luni este cea mai scurtă zi din an, solstițiul de iarnă care semnifică începutul iernii astronomice. Momentul special a fost marcat și de „alinierea planetelor” Jupiter și Saturn, un fenomen rar, care se produce o dată la 20 de ani.

Ce forme de viaţă ar putea exista pe Venus.
Ce forme de viaţă ar putea exista pe Venus. "Ceva foarte mic, care trăieşte în picături"

Viaţa pe alte planete este un subiect de film, care s-ar putea să devină realitate. O echipă de astronomi americani şi britanici au găsit posibile semne de viață în atmosfera celei mai apropiate planete vecine, Venus.

Un program de calculator a găsit 50 de planete pe care oamenii nu au reușit să le descopere
Un program de calculator a găsit 50 de planete pe care oamenii nu au reușit să le descopere

Un algoritm dotat cu Inteligență Artificială a descoperit 50 de potențiale noi planete care au fost trecute cu vederea de oameni.

FOTO. Prima imagine a două planete care orbitează o stea asemănătoare Soarelui
FOTO. Prima imagine a două planete care orbitează o stea asemănătoare Soarelui

Astronomii au surprins prima imagine a două tinere planete orbitând o stea asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar, informează DPA.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.