Marius Fratoaica, unul dintre tinerii raniti in clubul Colectiv, primul interviu acordat de pe un pat de spital din Norvegia

Marius Fratoaica

Marius Fratoaica, in varsta de 41 de ani, este unul dintre cei raniti in incendiu din clubul Colectiv. La o luna de la tragedie, Marius, aflat intr-un spital din Bergen, Norvegia, a acordat un interviu unei televiziuni locale.

Barbatul a ajuns la spitalul din strainatate cu arsuri de gradul trei, intinse pe o suprafata mare a corpului. Acum, ranile au inceput sa i se vindece, dupa cum spune medicul care s-a ocupat de roman.

PUTETI VEDEA INTERVIUL AICI!

Marius a povestit ca a mers la concertul din Colectiv impreuna cu cinci prieteni. Din pacate, doi au murit.

"Este ingrozitor. Imi amintesc cum parti din acoperis au inceput sa cada peste noi", a povestit Marius.

Citește și
Claudiu Petre
Mesaj emoționant al unui tânăr din Colectiv salvat de eroul Claudiu Petre

"Ne-am pus mainile la fata, multi au lesinat din cauza fumului negru, am calcat peste oameni ca sa ies afara. In Romania, probabil, mi-as fi pierdut mainile, sunt fericit ca am ajuns aici", a continuat el.

"Am luat din pielea sanatoasa de pe partile care nu au fost afectate. Ne asteptam sa se recupereze foarte bine si sa arate la fel ca inainte de incendiu. Mainile vor fi functionale", a declarat medicul Ragnvald Ljones Brekke.

In spitalele din Romania mai sunt internati 38 de tineri raniti in incendiu. 60 de tineri si-au piedut viata in urma tragediei petrecute pe 30 octombrie, in Capitala.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Aur in valoare de 2 milioane de dolari ajunge anual in sistemul de canalizare din Suedia
Aur in valoare de 2 milioane de dolari ajunge anual in sistemul de canalizare din Suedia

Aur in valoare de 2 milioane de dolari ajunge anual in sistemul de canalizare din Suedia

Mesaj emoționant al unui tânăr din Colectiv salvat de eroul Claudiu Petre
Mesaj emoționant al unui tânăr din Colectiv salvat de eroul Claudiu Petre

''Am fost probabil printre ultimii scoşi în viaţă. Nu am cuvinte să îi mulţumesc îngerului meu'', scria Claudiu Scânteie pe 10 noiembrie 2015, unul dintre tinerii salvaţi de Claudiu Petre, eroul care şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe alţii, la Colectiv.

O luna de la COLECTIV. Familia unuia dintre tinerii morti:
O luna de la COLECTIV. Familia unuia dintre tinerii morti: "Tragedia a schimbat iremediabil cursul a sute de vieti"

Ionut Cirjan, cumnatul lui Catalin Alexandru Simion, care a murit in incendiul din Colectiv, a declarat intr-un interviu acordat Agerpres ca un memorial al victimelor tragediei ar trebui sa fie un semn impotriva neglijentei autoritatilor.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.