A doua întâlnire Trump-Putin, amânată. Casa Albă dă vina pe "vânătoarea de vrăjitoare"

Donald Trump, Vladimir Putin
Getty

A doua întâlnire a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu omologul său rus, Vladimir Putin, nu va avea loc anul acesta, ci abia în 2019, după încheierea anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA. 

Anunțul a fost făcut, miercuri, de consilierul naţional pentru securitate John Bolton, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

"Preşedintele crede că următoarea întâlnire bilaterală cu preşedintele Putin trebuie să aibă loc după ce se încheie vânătoarea de vrăjitoare (privind) Rusia se încheie, aşa că am convenit că va fi după anul nou", a declarat Bolton.

Joia trecută, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, anunţase că Putin va fi invitat la Washington la toamnă, iar vineri ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a afirmat că Moscova este dispusă să discute subiectul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
Donald si Melania Trump in UK
Motivul pentru care Trump a făcut o criză de nervi la bordul avionului Air Force One
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Preşedintele Comisiei Europene s-a întâlnit cu Trump.
Preşedintele Comisiei Europene s-a întâlnit cu Trump. "Nu suntem inamici"

Jean-Claude Juncker a fost primit miercuri de Donald Trump, în contextul conflictului comercial dintre SUA şi UE.

Motivul pentru care Trump a făcut o criză de nervi la bordul avionului Air Force One
Motivul pentru care Trump a făcut o criză de nervi la bordul avionului Air Force One

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a făcut o criză de nervi la bordul avionului Air Foirce One, în timpul turneului său european.

Adrian Zuckerman, nominalizat pentru postul de ambasador al SUA la Bucureşti. A emigrat la 10 ani din România
Adrian Zuckerman, nominalizat pentru postul de ambasador al SUA la Bucureşti. A emigrat la 10 ani din România

Preşedintele American Donald Trump l-a nominalizat pe Adrian Zuckerman - un avocat care la 10 ani a emigrat din România în SUA şi care este vorbitor fluent de limba română - pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti.

Trump este îngrijorat că Rusia va susţine Partidul Democrat la alegerile preliminare
Trump este îngrijorat că Rusia va susţine Partidul Democrat la alegerile preliminare

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat că „este foarte îngrijorat” că Rusia „va susţine” Partidul Democrat în alegerile din 2018, contrazicând astfel afirmaţia sa anterioară conform căreia Rusia nu se implică în alegerile americane.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.