A murit miliardarul Gustavo Cisneros. Mogulul media venezuelean avea 78 de ani

Gustavo Cisneros
Getty

Omul de afaceri venezuelean Gustavo Cisneros, președintele Cisneros Group, a murit la vârsta de 78 de ani, au anunțat reprezentanții companiei sale, fără să ofere detalii suplimentare, potrivit Reuters.

Magnatul venezuelean avea o avere de peste patru miliarde de dolari, potrivit site-urilor de specialitate. El și-a extins afacerea de familie din domeniul mass-media pentru a deveni un jucător global. Cisneros Group are în prezent investiții în imobiliare, televiziune și telecomunicații.

„Gustavo Cisneros a fost renumit pentru crearea unei moșteniri durabile și s-a remarcat în special prin extinderea internațională a afacerilor de familie, precum și prin faptul că a fost vârful de lance al industriei de divertisment în America Latină și pe piața hispanică din SUA", au transmis reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Cât timp a fost președintele companiei, Gustavo Cisneros a semnat contracte în mai multe sectoare și a extins afacerea de familie. În 1992, el a cofondat Univision, prima companie media în limba spaniolă din Statele Unite.

În 1995, Cisneros a lansat, de asemenea, DIRECTV Latin America, primul serviciu de televiziune prin satelit complet digital din America Latină.

Citește și
trump
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.  

Trump vrea să crească de patru ori producţia de energie nucleară în următorii 25 de ani pentru a câștiga duelul AI cu China
Trump vrea să crească de patru ori producţia de energie nucleară în următorii 25 de ani pentru a câștiga duelul AI cu China

Preşedintele american Donald trump a semnat vineri patru decrete menite, potrivit un consilier, să lanseze o ”renaştere” a domeniului nuclear civil în Statele Unite, cu ambiţia de a creşte de 4 ori producţia de energie nucleară în următorii 25 de ani.

CNBC: Analiştii se îndoiesc că ameninţările lui Trump vor aduce producţia de iPhone în SUA
CNBC: Analiştii se îndoiesc că ameninţările lui Trump vor aduce producţia de iPhone în SUA

Ameninţarea fostului preşedinte Donald Trump de a impune un tarif de 25% pe toate iPhone-urile vândute în Statele Unite, dacă nu sunt produse local, este privită cu scepticism de majoritatea analiştilor intervievaţi de CNBC

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.