A plătit 6 dolari pentru o piesă de șah. Zeci de ani mai târziu, obiectul valorează o avere

Piesa de sah
Getty

În 1964, un dealer de antichități din Scoția a cumpărat pentru șase dolari o piesă de șah, fără să știe că este una dintre cele mai faimoase din lume.

Timp de 55 de ani, obiectul a rămas ascuns într-un sertar, însă familia a descoperit că piesa valorează acum în jur de 1,3 milioane de dolari.

Piesa face parte dintr-o colecție găsită pe Insula Lewis din Scoția în 1831, însă circumstanțele descoperirii lor sunt înconjurate în mister. Setul este făcut din fildeș și ar fi fost sculptat între secolele al XII-lea și al XIII-lea în Trondheim, Norvegia, scrie CNN.

Deschideți galeria pentru a vedea mai multe imagini.

Dintre cele 93 de piese descoperite în 1831, 82 se află la British Museum din Londra și 11 la Muzeul Național al Scoției.

Citește și
Descoperirea inedită făcută în interiorul unei epave. Ar putea valora o avere
Descoperire inedită făcută în interiorul unei epave. Ar putea valora o avere. VIDEO

Piesa repezintă un pion cu barbă, care într-o mână ține sabia și în cealaltă scutul. Acest obiect va fi scos la licitație în 2 iulie. 

Potrivit unui purtător de cuvânt al familiei, dealerul de antichități nu ar știut că obiectul pentru care a plătit 6 dolari era un artefact istoric.

A fost găsit în casa bunicului meu. Când a murit, mama a moștenit piesa de șah. Mama era foarte atașată de această piesă și îi ira complexitatea. A crezut că este specială și că ar putea avea o semnificație magică. Ani la rând, a fost ținută într-un sertar din casa sa. Din când din când, îl mai scotea de acolo pentru a-i ira unicitatea”, a spus purtătorul de cuvânt al familiei.

Expertul de la casa de licitații Sotherby, care a evaluat obiectul, a declarat pentru CNN că a fost „o surpriză plăcută” să vadă piesa de șah.

„Familia știa că posedă ceva special, dar au fost destul de surprinși să afle ce era de fapt”, a spus Alexander Kader.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
S-a lăudat tuturor că a câștigat la loto 50.000£ apoi a făcut o descoperire șocantă
S-a lăudat tuturor că a câștigat la loto 50.000£ apoi a făcut o descoperire șocantă

Un tânăr s-a lăudat cunoscuților că a câștigat premiul de 50.000 de lire sterline la loto. Ulterior, bărbatul de 32 de ani a descoperit că, de fapt, premiul său valorează doar 2 lire sterline.

Descoperire inedită făcută în interiorul unei epave. Ar putea valora o avere. VIDEO
Descoperire inedită făcută în interiorul unei epave. Ar putea valora o avere. VIDEO

Picturile unui artist faimos de origine rusească au fost găsite după mai bine de 124 de ani.

A descoperit o bijuterie de acum 500 de ani, în timp ce căuta metale. Cât valorează
A descoperit o bijuterie de acum 500 de ani, în timp ce căuta metale. Cât valorează

O femeie a descoperit o bijuterie care i-ar fi aparținut regelui Eduard al IV-lea, în timp ce căuta metale pe un câmp abia arat. Bijuteria ar fi fost făcută în 1485 și ar valora 15.000 de lire (aproximativ 17.000 de euro).

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.