Acord privind reducerea consumului final de energie la nivelul UE cu 11,7% în 2030

energie
Shutterstock

Negociatorii preşedinţiei Consiliului European şi cei ai Parlamentului European au ajuns vineri la un acord provizoriu privind reducerea consumului final de energie la nivelul UE cu 11,7% în 2030.

"Statele membre trebuie să asigure, împreună, o reducere a consumului final de energie de cel puţin 11,7% în 2030, comparativ cu prognozele privind consumul de energie pentru anul 2030 făcute în 2020. Aceasta se traduce într-o limită superioară a consumului final de energie al UE de 763 milioane de tone de echivalent petrol şi una de 993 milioane de tone de echivalent petrol pentru consumul primar", se precizează în comunicatul de presă transmis de preşedinţia suedeză a UE.

Preşedinţia suedeză a Consiliului European subliniază faptul că, în cazul consumului final de energie, limita de consum va fi obligatorie pentru statele membre, la nivel colectiv, în timp ce ţinta privind consumul primar de energie va fi una orientativă, scrie Agerpres.

Consiliul European şi Parlamentul European au convenit că toatele state membre vor contribui la atingerea ţintei generale fixate la nivelul UE prin contribuţii şi traiectorii naţionale, stabilite de statele membre în planurile lor naţionale integrate în domeniul energiei şi schimbărilor climatice.

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi din cadrul Consiliului European precum şi comitetul responsabil pentru politicile enegetice din cadrul Parlamentului European vor trebui să aprobe acordul provizoriu, după care Parlamentul şi Consiliul îl vor putea adopta în mod formal.

Citește și
carduri energie
Lista beneficiarilor cardului de energie a fost actualizată. Alţi 350.000 de români urmează să primească sprijinul
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Cardurile de energie nu au ajuns la peste 800.000 de români. 340.000 dintre ele vor fi distribuite de luni
Cardurile de energie nu au ajuns la peste 800.000 de români. 340.000 dintre ele vor fi distribuite de luni

În prezent, 1.700.000 de familii au primit cardul de energie. Alte 340.000 de carduri urmează să fie distribuite de luni.

Lista beneficiarilor cardului de energie a fost actualizată. Alţi 350.000 de români urmează să primească sprijinul
Lista beneficiarilor cardului de energie a fost actualizată. Alţi 350.000 de români urmează să primească sprijinul

Lista beneficiarilor cardului de energie a fost actualizată după colectarea declaraţiilor pe propria răspundere şi alţi 350.000 de români urmează să primească sprijinul, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.