Acordul pentru redenumirea Macedoniei a fost semnat. Premierii celor două țări s-au îmbrățișat călduros

Grecia si Macedonia
AFP

Miniștrii de Externe din Grecia și Macedonia au semnat, duminică, acordul pentru redenumirea fostei republici iugoslave în Macedonia de Nord.

Intrarea în vigoare a acestui acord, în principiu în termen de şase luni, ar urma să ridice blocada grecească pentru aderarea micului stat balcanic la UE şi NATO, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

De partea macedoneană, acordul trebuie ratificat de Parlament, aprobat prin referendum şi activat printr-o revizuire constituţională. Acesta va fi apoi supus ratificării de către Parlamentul grec.

Prim-miniştrii Greciei şi Macedoniei au ajuns în regiunea de frontieră Prespes, duminică, pentru o ceremonie de semnare a unui acord menit să pună capăt unei dispute vechi de decenii dintre cele două ţări privind numele celei din urmă, informează Reuters.

Citește și
Macedonia
Acordul pentru redenumirea Macedoniei va fi semnat duminică

Premierul Alexis Tsipras din Grecia şi Zoran Zaev din Macedonia au asistat la semnarea acordului de către miniştrii de externe ai celor două ţări în localitatea frontalieră Prespes. Zaev, sosit cu o barcă cu motor, a fost primit de Tsipras pe malul grec al lacului Prespes, unde s-au îmbrăţişat călduros.

Festivităţile vor vor continua cu un prânz pe malul macedonean al lacului Prespes.

„Astăzi ne facem datoria patriotică (...), un pas istoric pentru a închide rănile trecutului, pentru a deschide calea cooperării pentru ţările noastre, pentru Balcani şi pentru întreaga Europă", a spus Tsipras.

Intervenind după 27 de ani de neînţelegeri, acest acord este de „importanţă strategică şi poate muta munţii'' pentru a aduce stabilitate şi prosperitate, a declarat la rândul său social-democratul macedonean Zoran Zaev.

Compromisul a fost deblocat prin venirea sa la putere în 2017, succedând dreptei naţionalist. Preocuparea europeană în legătură cu influenţa Rusiei în regiune a fost de asemenea decisivă, spun analiştii. Acordul de 20 de pagini vizează soluţionarea uneia dintre ultimele certuri moştenite după dezmembrarea Iugoslaviei.

De la independenţa vecinului său în 1991, Grecia s-a opus menţinerii numelui Macedoniei, deoarece ea are propria provincie nordică cu acelaşi nume, care a fost leagănul imperiului lui Alexandru cel Mare, bijuterie a patrimoniului istoric grec.
 

Steagurile Greciei și Macedoniei, împreună pe malul lacului Prespes
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Macedonia ar putea intra în NATO, după schimbarea numelui. Cum privește Rusia această posibilitate
Macedonia ar putea intra în NATO, după schimbarea numelui. Cum privește Rusia această posibilitate

Grecia și Macedonia au ajuns la o înțelegere privind schimbarea numelui fostei Reublici Iugoslave, după zeci de ani de dispute.

Acordul pentru redenumirea Macedoniei va fi semnat duminică
Acordul pentru redenumirea Macedoniei va fi semnat duminică

Grecia și Macedonia vor semna, duminică, un acord privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave, a anunțat Executivul grec.

Motivul pentru care președintele Macedoniei nu este de acord cu redenumirea țării sale
Motivul pentru care președintele Macedoniei nu este de acord cu redenumirea țării sale

Președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a anunțat că nu va semna înțelegerea cu Grecia privind redenumirea țării sale.

Macedonia și Grecia ajung la o înțelegere legată de numele fostei republici
Macedonia și Grecia ajung la o înțelegere legată de numele fostei republici

Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord istoric pentru a rezolva o dispută privind numele fostei republici iugoslave.

Ce nume propune Grecia pentru redenumirea unui stat vecin. Disputa care datează din 1991
Ce nume propune Grecia pentru redenumirea unui stat vecin. Disputa care datează din 1991

Ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, merge joi la Skopje pentru a discuta despre acest proiect de acord cu omologul său macedonean, Nikola Dimitrov.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.