Acțiunile Amazon au scăzut dramatic. Pierderi de zeci de miliarde de dolari

×
Codul embed a fost copiat

Acțiunile gigantului Amazon.com au scăzut ieri cu 4,4%, după ce jurnaliştii de la site-ul Axios au scris că președintele american Donald Trump, este "obsedat" de cel mai mare retailer online din lume și vrea să-i frâneze creșterea prin norme fiscale speci

Amazon a pierdut la un moment dat 53 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă, dar a reuşit să recupereze 23 de miliarde până la sfârşitul şedinţei.

Jeff Bezos, fondatorul şi cel mai mare acționar al Amazon, deține și ziarul Washington Post, foarte critic faţă de preşedinte. La inceptul lunii, revista Forbes anunţă că Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, cu peste 112 de miliarde de dolari. Bezos şi-a dublat averea în ultimul an, datorită unei creşteri spectaculoase, cu 59 la sută a acţiunilor.

El a fondat compania de comerţ online, într-un garaj din Seattle, în 1994, după ce a renunţat la slujba de investitor pe Wall Street pentru a vinde cărţi pe internet.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Trump: Există o şansă ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare
Trump: Există o şansă ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

Preşedintele american Donald Trump, care şi-a dat acordul pentru un summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a scris miercuri pe Twitter că există în prezent 'o şansă bună' ca liderul nord-coreean să renunţe la arme nucleare, relatează AFP.

Phenianul cere SUA să adopte o ”atitudine serioasă” pentru menţinerea păcii
Phenianul cere SUA să adopte o ”atitudine serioasă” pentru menţinerea păcii

Coreea de Nord a cerut luni SUA să îi înţeleagă poziţia şi să adopte o ”atitudine serioasă” pentru a contribui la menţinerea păcii şi a stabilităţii în Peninsula Coreeană, relatează Reuters.

Stormy Daniels, detalii despre întâlnirea amoroasă cu Trump. L-a bătut cu o revistă la fund
Stormy Daniels, detalii despre întâlnirea amoroasă cu Trump. L-a bătut cu o revistă la fund

Stormy Daniels a făcut publice detaliile singurei întâlniri intime dintre ea şi preşedintele Trump, într-un interviu difuzat de televiziunea americană CBS.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.