Actorul Danny Masterson din „That 70's Show”, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru viol

Actorul Danny Masterson
Getty

Actorul Danny Masterson din ”That 70's Show” a fost condamnat la o pedeapsă de 30 de ani până la închisoare pe viaţă

 

Celebrul actor a fost condamnat pentru violarea a două femei care au declarat, joi, că Biserica Scientologică a încercat să îl protejeze pe actor şi să le intimideze pentru a tăcea, scrie Reuters, citează news.ro.

Actorul în vârstă de 47 de ani, un membru proeminent al Bisericii Scientologice, care a jucat în comedia retro pentru opt sezoane, până în 2006, a fost condamnat în mai într-un al doilea proces. Un juriu a ajuns la un impas în ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora a violat o a treia femeie.

Judecătorul Charlaine Olmedo de la Curtea Superioară din Los Angeles a impus pedeapsa maximă prevăzută de lege. Masterson, care se află în închisoare de când a fost condamnat, va fi eligibil pentru eliberare condiţionată peste 25 de ani şi jumătate.

Cazul a atras atenţia în parte pentru că Masterson a întâlnit femeile prin intermediul Bisericii Scientologice, iar cele care l-au acuzat au afirmat că organizaţia le-a descurajat în a a oamenii legii.

Citește și
Danny Masterson
Actorul Danny Masterson a fost arestat sub acuzații de viol în Los Angeles

Biserica Scientologică a negat aceste afirmaţii şi a susţinut că religia lui Masterson nu ar fi trebuit să fie invocată în acest caz, numind acest lucru ”o violare fără precedent a Primului Amendament”.

Procurorii şi-au întemeiat cazul pe Scientologie şi ”scorneli despre Biserică pentru a prezenta idei preconcepute şi a inflama bigotismul”, a afirmat organizaţia, după sentinţă.

Femeile au declarat că Masterson le-a drogat şi le-a violat în cadrul unor incidente separate, între 2001 şi 2003, la casa lui din Hollywood Hills.

Masterson, ai cărui soţie – actriţa Bijou Philips – şi frate – actorul Christopher Masterson din ”Malcolm in the Middle” – se aflau în apropiere, a avut puţine reacţii, joi, în timp ce femeile dădeau declaraţii privind impactul asupra victimelor. El a refuzat atunci când I s-a oferit cuvântul.

”Te iert. Boala ta nu mai este a mea de dus”, a spus una dintre victime, identificată în acest proces ca Femeia Necunoscută 2.

Femeia, care era membră a Bisericii Scientologice când l-a întâlnit pe Masterson, a descris organizaţia religioasă ca un ”facilitator şi protector” pentru acesta şi a afirmat că ea fost ”terorizată şi hărţuită” de biserică atunci când a încercat să vorbească despre viol.

”Violul este un furt al spiritului”, a spus ea, adăugând că a dezvoltat tulburare de stres post-traumatic (TSPT) şi cariera sa promiţătoare de actriţă a pălit.

Leah Remini sprijină una dintre victime

Cealaltă victimă, identificată ca Femeia Necunoscută 1, a afirmat că mama sa este membră a Bisericii Scientologice şi a renegat-o după ce a criticat gruparea, în timpul procesului.

”Nu am ales să mă nasc în Scientologie, aşa cum nu am ales să fiu violată”, a spus ea, acuzând organizaţia că a căutat să o reducă la tăcere şi să o intimideze în procesul de viol.

Actriţa din ”King of Queens/ Trăsniţii din Queens” Leah Remini, o fostă membră a Bisericii Scientologice şi un critic vocal al organizaţiei, şi-a ţinut braţele în jurul Femeii Necunoscute 1, în timp ce vorbea în faţa instanţei.

Victimele i-au spus judecătorului că Masterson le-a distrus vieţile şi au cerut ca el să primească o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.

Victimele au fost ”puternice, au fost angajate în a se asigura că justiţia este îndeplinită şi astăzi au obţinut asta”, a declarat procurorul adjunct Reinhold Mueller după aflarea sentinţei.

Avocatul apărării Shawn Holley a declarat că Masterson intenţionează să facă apel, pe baza a ceea ce ea a numit erori substanţiale în acest caz.

Acuzaţiile la adresa lui Masterson i-au dăunat carierei. Când a fost acuzat pentru prima dată că a agresat sexual mai multe femei, în 2017, a fost concediat din serialul Netflix ”The Ranch”.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Actorul american Danny Masterson, care a apărut în „That 70s Show”, găsit vinovat de viol
Actorul american Danny Masterson, care a apărut în „That 70s Show”, găsit vinovat de viol

Actorul american Danny Masterson, 47 de ani, un membru al Bisericii Scientologice, cunoscut pentru rolul său din serialul „That '70s Show”, a fost condamnat, miercuri, pentru violarea a două femei, de un juriu din Los Angeles.

Actorul Danny Masterson a fost arestat sub acuzații de viol în Los Angeles
Actorul Danny Masterson a fost arestat sub acuzații de viol în Los Angeles

Actorul Danny Masterson, cunoscut pentru rolul său din serialul "That '70s Show", este cercetat pentru trei capete de acuzare de viol, a anunțat miercuri procurorul districtului din Los Angeles, Jackie Lacey, scrie CNN.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.