Agentul care o protejează pe nepoata lui Joe Biden a deschis focul asupra a trei hoți

Politie SUA

Un agent desemnat să o protejeze pe nepoata preşedintelui american Joe Biden a deschis focul duminică asupra unor suspecţi care, în toiul nopţii, au încercat să spargă un vehicul guvernamental parcat în faţa casei, relatează BBC.

Naomi Biden, în vârstă de 29 de ani, este fiica lui Hunter Biden şi a fostei sale soţii Kathleen Buhle şi este cea mai mare nepoată a preşedintelui american, potrivit News.ro.

Incidentul a avut loc pe 12 noiembrie, în jurul miezului nopţii, când agenţii Secret Service au observat trei persoane care au spart geamul unui vehicul guvernamental neocupat. Maşina era parcată în faţa casei nepoatei preşedintelui Biden, potrivit unor surse anonime citate de presa americană.

Mai mulţi agenţi aflaţi în dispozitivul lui Naomi Biden se aflau în cartierul Georgetown din Washington DC. Naomi Biden nu se afla cu agenţii în momentul în care s-a produs incidentul.

Citește și
avion f-35
SUA au lansat lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran

Se crede că niciunul dintre cei trei suspecţi nu a fost lovit, potrivit unui comunicat al Secret Service. Suspecţii, care au fugit de la locul faptei cu o maşină roşie, sunt căutaţi.

„Nu a existat nicio ameninţare la adresa vreuneia dintre persoanele protejate, iar incidentul este investigat de Departamentul de Poliţie Metropolitană din DC şi de Secret Service", precizează comunicatui.

Nu există nicio dovadă care să sugereze că suspecţii ştiau că vehiculul făcea parte dintr-un dispozitiv de protecţie pentru nepoata preşedintelui Biden.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Casa Albă, criticată în SUA pentru
Casa Albă, criticată în SUA pentru "lipsa de voinţă de a dezescalada" războiul dintre Israel şi Hamas

Oficiali americani au semnat un memorandum în care critică Casa Albă pentru "lipsa de voință de a dezescalada" războiul Israel-Hamas.

SUA au lansat lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran
SUA au lansat lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran

Statele Unite au lansat duminică lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează AFP.

Veste neașteptată în SUA. Tim Scott își retrage candidatura la alegerile prezidențiale din 2024
Veste neașteptată în SUA. Tim Scott își retrage candidatura la alegerile prezidențiale din 2024

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Tim Scott, a anunţat, duminică, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

Pe urmele lui Reagan. Actorul Dwayne Johnson a primit mai multe propuneri de a candida la alegerile prezidențiale din SUA
Pe urmele lui Reagan. Actorul Dwayne Johnson a primit mai multe propuneri de a candida la alegerile prezidențiale din SUA

Actorul Dwayne Johnson a primit mai multe propuneri de a candida la alegerile prezidențiale americane. El spune că ideea l-ar tenta, dar nu e încă hotărât să facă acest pas.

Un avion militar american s-a prăbuşit deasupra estului Mării Mediterane
Un avion militar american s-a prăbuşit deasupra estului Mării Mediterane

Un avion militar american s-a prăbuşit deasupra estului Mării Mediterane, a anunţat, sâmbătă, Comandamentul SUA din Europa.

 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.