Aleksei Navalnîi a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare, în urma unor noi acuzații

Navalnîi slăbește un kilogram pe zi la închisoare, are dublă hernie de disc și nu-și mai simte picioarele și brațele
StirilePROTV

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a fost condamnat vineri la încă 19 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru o serie de noi acuzaţii.

Navalnîi a fost găsit vinovat pentru înființarea și finanțarea unei organizații extremiste. El neagă acuzațiile, potrivit BBC.

Acesta a fost deja condamnat la nouă ani de închisoare pentru încălcări ale eliberării condiționate, fraudă și sperjur.

Încă din anul 2021, atunci când a fost închis, Navalnîi a fost ținut într-o colonie penală îndepărtată. Una dintre sălile din închisoarea care se află la 240 de kilometri de Moscova a fost transformată în sală de judecată pentru procesul lui Navalnîi, care s-a desfășurat cu ușile închise.

Procurorii ruși au cerut 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi și chiar și un „regim special” mai restrictiv în cadrul coloniei. În astfel de penitenciare din Rusia sunt închiși, de obicei, cei mai periculoși criminali.

Citește și
aleksei navalnîi
"Țara mea s-a prăbușit". Procurorii ruși cer 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi, care este acuzat de extremism

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, înainte de aflarea verdictului, Navalnîi și-a exprimat convingerea că va primi o pedeapsă cu închisoarea în stil „stalinist”, menită să-i sperie pe alți potențiali dizidenți.

Deși pe hârtie o instanță din Moscova este cea care îl judecă pe Navalnîi, decizia de a organiza un proces de la distanță, într-o închisoare, sugerează că autoritățile ruse au vrut să evite publicitatea care ar fi venit inevitabil odată cu transportul lui Navalnîi la Moscova.

Nu există nicio înregistrare video sau audio din timpul declarației finale a opozantului, pe care a susținut-o în urmă cu două săptămâni. Însă discursul său în care critică autoritățile ruse și războiul din Ucraina a fost făcut public.

Navalnîi s-ar putea confrunta și cu alte acuzații. El a mărturisit că anchetatorii i-au spus să se aștepte și la un alt proces pentru acuzații de terorism.

Reacții internaționale după noua condamnare primită de Navalnîi

Statele Unite "condamnă ferm" pedeapsa de 19 ani de închisoare impusă opozantului rus Aleksei Navalnîi, a declarat şeful diplomaţiei Antony Blinken, asigurând că Kremlinul nu poate "înăbuşi adevărul".

"Navalnîi ar trebui eliberat", a adăugat secretarul de stat într-un mesaj pe Twitter, redenumit "X".

"Aceasta este concluzia nedreaptă a unui proces inechitabil", a asigurat printre altele purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat, referindu-se la o nouă sentinţă judecătorească bazată "pe acuzaţii nefondate de aşa-zis „extremism".

"Prin desfăşurarea acestui nou proces în secret şi limitând accesul avocaţilor lui Navalnîi la presupusele probe, autorităţile ruse au demonstrat încă o dată (...) că nu acordă un proces echitabil celor care îndrăznesc să critice regimul", potrivit purtătorului de cuvânt.

Londra a denunţat, la rândul său, condamnarea adversarului rus Aleksei Navalnîi la 19 ani de închisoare, asigurând că "disidenţa nu poate fi redusă la tăcere" şi cerând "eliberarea imediată" a acestuia.

Această condamnare "demonstrează dispreţul total al Rusiei pentru cele mai elementare drepturi ale omului", a scris secretarul britanic de externe James Cleverly pe X (ex-Twitter).

Mesajul lui Navalnîi

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi i-a chemat vineri pe ruşi să continue "să reziste" în faţa Kremlinului, după ce a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru "extremism", o pedeapsă pe care a spus că o consideră "condamnare pe viaţă".

"Sunteţi forţaţi să vă părăsiţi Rusia fără a vă lupta cu banda de trădători, hoţi şi ticăloşi care a luat puterea. (Vladimir) Putin nu trebuie să-şi atingă scopul. Nu vă pierdeţi voinţa de a rezista", a scris Navalnîi, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook de echipa sa.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un aliat al lui Navalnîi, condamnat la nouă ani de închisoare pentru
Un aliat al lui Navalnîi, condamnat la nouă ani de închisoare pentru "extremism"

Fostul coordonator al filialei de campanie din Barnaul (Siberia) a criticului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat la nouă ani de închisoare în Rusia pentru participare la o "comunitate extremistă", scrie Reuters.

"Țara mea s-a prăbușit". Procurorii ruși cer 20 de ani de închisoare pentru Navalnîi, care este acuzat de extremism

Procurorii din Rusia au cerut o sentință de 20 de ani pentru disidentul extremism, a anunțat echipa de avocați a opozantului rus.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.