Aleksei Navalnîi a fost mutat din închisoarea din Moscova. Unde ar fi fost dus

Aleksei Navalnîi
Profimedia

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din închisoarea din Moscova unde executa o pedeapsă pentru încălcarea eliberării condiţionate, a anunţat joi avocatul său Vadim Kobzev, citat de Reuters.

Agenţia menţionează că ar putea fi vorba de mutarea într-un lagăr de muncă din afara capitalei ruse.

Navalnîi a fost condamnat luna aceasta pentru nerespectarea condiţiilor de suspendare a unei condamnări din 2014 pentru deturnare de fonduri, despre care a susţinut tot timpul că a fost înscenată din motive politice. El este cel mai cunoscut critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Disidentul a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok şi după primul ajutor primit în Rusia a fost tratat într-un spital din Berlin.

În ianuarie, când a revenit la Moscova, a fost arestat direct de pe aeroport, sub acuzaţia că nu a respectat restricţiile legate de eliberarea condiţionată. El mai are de executat un rest de pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare.

Citește și
Navalnîi
Aleksei Navalnîi, condamnat și pentru o defăimare. Opozantul rus trebuie să plătească o amendă penală
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Uniunea Europeană va impune noi sancțiuni Rusiei, în urma condamnării lui Aleksei Navalnîi
Uniunea Europeană va impune noi sancțiuni Rusiei, în urma condamnării lui Aleksei Navalnîi

Miniştrii de externe ai statelor UE s-au pus de acord luni să meargă mai departe în privinţa adoptării de sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi de rang înalt, drept replică la încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Aleksei Navalnîi, condamnat și pentru o defăimare. Opozantul rus trebuie să plătească o amendă penală
Aleksei Navalnîi, condamnat și pentru o defăimare. Opozantul rus trebuie să plătească o amendă penală

Un tribunal rus l-a condamnat sâmbătă pe Aleksei Navalnîi la plata unei amenzi pentru ''defăimare'' la adresa unui veteran din al Doilea Război Mondial, la câteva ore după o condamnare în apel la doi ani şi jumătate de închisoare într-un alt dosar.

Aleksei Navalnîi a pierdut procesul în apel şi va executa pedeapsa cu închisoarea
Aleksei Navalnîi a pierdut procesul în apel şi va executa pedeapsa cu închisoarea

Un tribunal rus a confirmat sâmbătă în apel condamnarea opozantului politic Alexei Navalnîi la închisoare pentru încălcarea controlului judiciar, respingând apelul criticului Kremlinului într-un proces ce a declanşat proteste în toată ţara.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.