Angajații celor trei mai constructori auto din SUA sunt în grevă, după un eșec al negocierilor
Angajații celor mai mari trei constructori auto din Statele Unite au declanșat o grevă fără precedent, după eșecul negocierilor dintre puternicul lor sindicat și patronate.
Deocamdată, în greva simultană au intrat 12.700 de oameni, lucratorii câte unei uzine a fiecărui producător - General Motors, Ford și Stellantis, aceasta din urmă fiind rezultatul fuziunii dintre constructorul z PSA și americanul Chrysler.
Însa protestul risca să se extindă la toți cei 146.000 de angajați. Sindicatul solicită creșteri salariale de 40%, adică o proporție similară celor primite de directorii executivi în ultimii ani.
O altă revendicare este securitatea locurilor de muncă în cursul tranziției către vehiculele electrice.
Potrivit experților, o grevă de 10 zile ar costa economia americană peste cinci miliarde de dolari.