Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează până la 31 martie vor fi concediaţi

doctori
iStock

Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la data de 31 martie vor fi concediaţi, a declarat luni ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, pentru postul privat de televziune SKAI, relatează EFE, scrie Agerpres. 

În septembrie anul trecut, guvernul condus de prim-ministrul conservator Kyriakos Mitsotakis, care a impus vaccinarea obligatorie nu doar a angajaţilor sanitari, ci şi a tuturor persoanelor de peste 60 de ani din Grecia, a suspendat salariile pentru aproximativ 6.500 de profesionişti din domeniul medical care au optat să nu se vaccineze împotriva noului coronavirus, reprezentând aproximativ 6% din personalul sanitar şi 2% din totalul medicilor din ţară.

Din acest total, 1.500 de angajaţi sanitari s-au întors la locurile lor de muncă după ce au prezentat un certificat potrivit căruia au trecut prin boală.

Decizia de a-i concedia definitiv pe angajaţii nevaccinaţi (indiferent dacă au trecut sau nu prin boală) a fost luată după o perioadă în care Grecia a înregistrat o medie de 100 de decese pe zi, într-o ţară ce numără 10,7 milioane de locuitori şi al cărei sistem medical se află sub o mare presiune, cu un număr ridicat de pacienţi intubaţi şi cu rate înalte de spitalizare, în pofida unui număr mai mic de cazuri de COVID-19 în actualul val al pandemiei.

În pofida acestei presiuni, luni a intrat în vigoare flexibilizarea unei serii de măsuri antiepidemice: restaurantele nu vor mai fi nevoite să închidă la miezul nopţii, iar muzica este permisă în baruri şi în discoteci.

Citește și
România ar putea da naștere unei noi variante a Covid-19. Care este explicața
Orașul cu cele mai multe cazuri de Covid-19 din România, luni, 31 ianuarie 2022

Ministrul Thanos Plevris a justificat vineri decizia de a relaxa acele restricţii prin scăderea numărului zilnic de infectări şi a "echilibrului" dintre internări şi ieşirile din spitale.

De asemenea, pe 7 februarie va intra în vigoare în Grecia măsura prin care certificatul de vaccinare expiră după şapte luni de la cea de-a doua doză de vaccin, dacă nu se efectuează şi doza a treia ("booster").

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Finlanda va ridica toate restricţiile anti-COVID-19 în februarie
Finlanda va ridica toate restricţiile anti-COVID-19 în februarie

Toate restricţiile legate de coronavirus urmează să fie ridicate în Finlanda în februarie, momentul exact urmând a fi stabilit în această săptămână, a anunţat luni prim-ministrul Sanna Marin, citată de DPA.

Orașul cu cele mai multe cazuri de Covid-19 din România, luni, 31 ianuarie 2022
Orașul cu cele mai multe cazuri de Covid-19 din România, luni, 31 ianuarie 2022

Luni, 31 ianuarie, cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare s-au înregistrat în Bucureşti - 4.257 şi în judeţele Cluj - 1.694, Timiş - 1.220, Braşov - 1.206, Constanţa - 1.064.  

Ce se întâmplă dacă luăm o aspirină înainte sau după vaccinul Covid-19: ”Are cu totul alt efect”
Ce se întâmplă dacă luăm o aspirină înainte sau după vaccinul Covid-19: ”Are cu totul alt efect”

Un medic specialist în cardiologie atrage atenția asupra unor informații false care circulă pe rețelele de socializare privind vaccinarea cu Covid-19.  

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.