Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul

Animalele de la grădina zoologică din Harkov vor fi eutanasiate, după ce forțele ruse le-au distrus habitatul
Profimedia

Parlamentarul ucrainean Oleksandr Feldman a anunțat că armata rusă a distrus aproape complet grădina zoologică din Harkov, iar prădătorii mari care erau găzduiți aici, precum leii sau tigrii, vor trebui eutanasiați.

"Cea mai mare problemă o reprezintă prădătorii mari. Gardurile lor încă își păstrează, în mod miraculos, integritatea, dar cu încă un bombardament, leii, tigrii, urșii, speriați, s-ar putea să fie liberi și să plece spre Harkov sau spre satele din apropiere. Nu putem permite așa ceva", a afirmat Feldman, potrivit Nexta.

Acesta a mai spus că o decizia de a eutanasia tigrii și leii e ca și luată. Până la finalul zilei, ea va deveni oficială.

Rușii au ucis doi îngrijitorii

În grădina zoologică din Harkov trăiesc broaște țestoase, papagali, canguri și tigri, urși și lupi. În total, sunt peste 2.000 de exemplare pe o suprafață de aproape 150 de hectare.

În ziua în care orașul Harkov a fost invadat, mai multe panouri de sticlă au fost sparte din cazua bombardamentelor armatei ruse. Din această cauză, unele animale au fugit, dar au fost găsite, cu excepția unor câini sălbatici.

Citește și
Bombardament in Harkov - 10
Șapte morți în bombardamentele rusești asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei

Cu două săptămâni în urmă, soldații ruși au ucis doi îngrijitori care mergeau să hrănească animalele.

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Rușii au bombardat un reactor nuclear din Harkov. ”Este imposibil de estimat amploarea pagubelor”
Rușii au bombardat un reactor nuclear din Harkov. ”Este imposibil de estimat amploarea pagubelor”

Trupele ruse au bombardat sâmbătă seara un reactor nuclear de cercetare din Harkov, a anunțat Parlamentul ucrainean.

Șapte morți în bombardamentele rusești asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei
Șapte morți în bombardamentele rusești asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei

Cel puţin şapte persoane au murit în timpul bombardamentelor ruseşti din ultimele ore asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei, una dintre cele mai afectate de atacuri de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, transmite marţi EFE.

Dezastru în Harkov. Doi oameni au murit după ce un bloc de 4 etaje a fost distrus. GALERIE FOTO
Dezastru în Harkov. Doi oameni au murit după ce un bloc de 4 etaje a fost distrus. GALERIE FOTO

Un bombardament al armatei ruse s-a soldat luni cu doi morţi şi un rănit la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat parchetul regional, citat de AFP.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.