Antony Blinken: SUA vor ajusta ajutorul militar pentru Ucraina în funcţie de evoluţia războiului

antony blinken
AFP

Strategia aliată de sprijin militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia "va continua la fel ca până în prezent", adică "va fi adaptată situaţiei de pe câmpul de luptă" şi nevoilor armatei ucrainene.  

Anunțul a fost făcut joi, de secretarul american de stat Antony Blinken în timpul unei vizite în Polonia, venind de la Kiev, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut din nou ca SUA şi celelalte state aliate să permită armatei ucrainene să atace cu rachetele occidentale ţinte militare pe teritoriul Rusiei, relatează agenţiile DPA şi EFE.

"Scenariul şi dezvoltarea războiului (în Ucraina) s-au schimbat şi noi ne-am adaptat continuu acestor schimbări", a explicat Blinken la o conferinţă de presă comună cu omologul său polonez Radoslaw Sikorski. "Unul dintre obiectivele vizitei mele de ieri la Kiev a fost să aflu de la partenerii noştri ucraineni ceea ce cred ei că au nevoie în actuala situaţie pe câmpul de luptă", a adăugat secretarul american de stat, el răspunzând astfel unei întrebări în care a fost solicitat să precizeze dacă Washingtonul a dat Kievului undă verde să atace ţinte militare din interiorul Rusiei cu arme occidentale.

Preşedintele Zelenski, care a confirmat joi că un contraatac rusesc este în desfăşurare în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a lansat prin surprindere pe 6 august o ofensivă prin care a pătruns zeci de kilometri în interiorul Rusiei, le cere insistent aliaţilor occidentali să dea Kievului această undă verde pentru a încerca să oprească înaintarea trupelor ruse ce continuă pe frontul din estul Ucrainei.

Acest subiect urmează să fie discutat vineri de preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Keir Starmer. Statele Unite au furnizat Ucrainei rachete ATACMS cu lansare terestră cu o rază de acţiune de 300 de km, iar Marea Britanie, rachete Storm Shadow cu lansare aeriană cu o rază de acţiune de 550 de kilometri, dar au autorizat Kievul să le utilizeze numai pentru o lovi armata rusă în teritoriile ocupate din interiorul graniţelor ucrainene recunoscute internaţional.

Citește și
rachete cu rază lungă de acțiune
Statele Unite ale Americii acuză Iranul că a livrat rachete balistice de tip Fath-360 Rusiei pentru a ataca Ucraina

Însă situaţia dificilă a armatei ucrainene care pierde teren pe frontul de est, deşi a sperat să slăbească acolo trupele ruse prin incursiunea în provincia rusă Kursk, ar putea determina Washingtonul şi Londra să autorizeze Ucraina să atace cu armele oferite ca ajutor militar ţinte din Rusia a căror distrugere poate avea un impact asupra evoluţiei războiului, precum aerodromuri, centre de comandă, concentrări de trupe, depozite de muniţii şi combustibili.

La conferinţa de presă cu Blinken, ministrul polonez Radoslaw Sikorski le-a cerut aliaţilor occidentali "să continue să echipeze Ucraina cu sisteme antiaeriene şi să ridice restricţiile asupra folosirii armelor cu rază lungă de acţiune".

Anterior joi, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut că Occidentul a acordat deja permisiunea Ucrainei de a ataca teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune şi a calificat drept o "punere în scenă" vizita în care şefii diplomaţiilor americană şi britanică au abordat această chestiune la Kiev.

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
O activistă turco-americană a fost ucisă în Cisiordania. Biden susține că a fost „un accident''
O activistă turco-americană a fost ucisă în Cisiordania. Biden susține că a fost „un accident''

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a afirmat marţi că armata israeliană trebuie să facă „schimbări fundamentale" după moartea „nejustificată" a unei activiste turco-americane, ucisă în timpul unei manifestaţii în Cisiordania ocupată.

 

Statele Unite ale Americii acuză Iranul că a livrat rachete balistice de tip Fath-360 Rusiei pentru a ataca Ucraina
Statele Unite ale Americii acuză Iranul că a livrat rachete balistice de tip Fath-360 Rusiei pentru a ataca Ucraina

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken acuză Iranul de faptul că a livrat rachete Rusiei cu care să efectueze atacuri în Ucraina ”în săptămânile viitoare”.

 

SUA nu acceptă ca Israel să ocupe Gaza. Urmează ca și Hamas să accepte planul de pace
SUA nu acceptă ca Israel să ocupe Gaza. Urmează ca și Hamas să accepte planul de pace

Statele Unite ale Americii nu vor accepta ca Israelul să ocupe pe termen lung Gaza. Declarația a fost făcută marți seară de secretarul american de stat Antony Blinken, la finalul vizitei sale în Qatar.  

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.