Anunț îngrijorător al Rusiei. Siria era cât pe ce să doboare un avion de pasageri

avion
iStock

Un avion Airbus A320 cu 172 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă la baza aeriană Khmeimim controlată de Rusia în Siria, după ce forţele siriene de apărare antiaeriană erau cât pe ce să-l lovească.

Forțele siriene încercau să respingă un atac israelian, informează vineri agenţiile de presă RIA Novosti şi Reuters.

Apărarea antiaeriană siriană încerca să respingă un atac al Israelului lângă Damasc, a precizat RIA Novosti, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Potrivit lui Konaşenkov, după orele locale 02:00, patru avioane de luptă israeliene F-16 au lansat în mod inopinat opt rachete aer-sol spre suburbiile Damascului fără a intra în spaţiul aerian sirian.

Drept răspuns, forţele siriene guvernamentale au folosit sistemele de apărare antirachetă.

Citește și
patrule comune siria
Mama, tată și două fiice, uciși într-un raid aerian al Rusiei în Siria

În acest moment, avionul de pasageri A-320 încerca să aterizeze pe aeroportul din Damasc şi doar datorită acţiunilor operative ale dispecerilor de zbor şi activităţii eficiente a sistemului automatizat pentru dirijarea traficului aerian s-a reuşit scoaterea avionului din zona de atac şi ghidarea lui spre cel mai apropiat aeroport, la baza Khmeimim, a raportat RIA Novosti.

„Operaţiunile aeriene pe care le desfăşoară Statul Major General israelian, folosindu-se de prezenţa avioanelor de pasageri ca mijloc de a se feri sau de a bloca riposta apărării antiaeriene au devenit o caracteristică pentru forţele aeriene israeliene”, potrivit înaltei oficialităţi ruse.

Radarele israeliene au „o viziune clară a situaţiei în spaţiul aerian din jurul aeroportul din Damasc”, a subliniat el, acuzând Israelul că-şi „bate joc complet de vieţile a sute de civili nevinovaţi”.

De la începutul războiului din Siria în 2011, armata israeliană a efectuat sute de lovituri pe teritoriul sirian împotriva unor ţinte iraniene şi ale miliţiilor pro-Teheran, doi aliaţi ai regimului condus de Bashar Al-Assad.

La 20 noiembrie, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene de "mare amploare" împotriva unor poziţii ale regimului sirian şi forţelor iraniene Al-Qods, omorând 21 de luptători, dintre care 16 străini, şi doi civili, potrivit OSDO.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Rusia bombardează violent o regiune din Siria. Cel puțin zece oameni au murit
Rusia bombardează violent o regiune din Siria. Cel puțin zece oameni au murit

Zece civili au fost ucişi în urma loviturilor aeriene efectuate în timpul nopţii de către aviaţia Rusiei, aliată a regimului sirian, în apropierea unei brutării şi a unei clinici în regiunea Idlib. 

Mama, tată și două fiice, uciși într-un raid aerian al Rusiei în Siria
Mama, tată și două fiice, uciși într-un raid aerian al Rusiei în Siria

Cel puţin cinci civili, între care patru membri ai unei familii, au fost ucişi sâmbătă într-un raid aerian rus într-un sat din nord-vestul Siriei, afectat de noi violenţe.

Mesajul lui Donald Trump pentru Rusia, Siria și Iran, care „ucid mii de civili nevinovați”
Mesajul lui Donald Trump pentru Rusia, Siria și Iran, care „ucid mii de civili nevinovați”

Preşedintele american Donald Trump a lansat, joi, un apel către Rusia, Siria şi Iran pentru a înceta uciderea de civili în provincia siriană Idlib.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.