Aproape jumătate din populaţia din Nagorno-Karabah s-a refugiat în Armenia. Regiunea numără 120.000 de persoane

Nagorno-Karabah

Aproape jumătate din populaţia din Nagorno-Karabah a fugit din această regiune din Caucaz după ofensiva fulgerătoare a Azerbaidjanului de săptămâna trecută, scrie Presse.

 

Conform unui nou bilanţ raportat miercuri de Erevan, 50.243 de etnici armeni s-au refugiat până acum în Armenia din Nagorno-Karabah în urma operaţiunii militare azere soldate cu peste 400 de morţi de ambele tabere.
Dar acest bilanţ este provizoriu, întrucât fluxul de refugiaţi din Karabah practic nu încetează.

În acelaşi timp, peste 100 de persoane sunt date în continuare dispărute după explozia produsă la un depozit de carburant luat cu asalt de localnici luni seara în plin exod. Tragedia s-a soldat cu 68 de morţi şi 290 de răniţi, dar nici aceste cifre nu sunt definitive.

Azerbaidjanul a deschis duminică - la patru zile după capitularea separatiştilor şi un acord de încetare a focului ce a plasat sub controlul Baku regiunea secesionistă cu 120.000 de locuitori, în majoritate etnici armeni - singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia.

Autorităţile azere s-au angajat să le permită rebelilor care depun armele să plece. Cu toate acestea, miercuri, forţele azere l-au arestat pe omul de afaceri Ruben Vardanian, un personaj celebru în regiune, care a condus guvernul separatist al enclavei din noiembrie 2022 până în februarie 2023, în timp ce încerca să ajungă în Armenia.

Citește și
drone ucraina
Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania

De cealaltă parte a graniţei, domneşte haosul. Primul popas pentru cei mai mulţi este oraşul Goris, în acest momente de nerecunoscut.

Sute de maşini au umplut străzile într-un haost total, sub privirile poliţiştilor neputincioşi în a le direcţiona. Elicoptere survolează zona.

Mulţi refugiaţi înfometaţi şi-au petrecut noaptea în vehiculele lor, unii dintre ei - cu ochii roşii de oboseală - spunând că nu au unde să se adăpostească şi nici unde să meargă în Armenia.

Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a dormit în duba sa utilitară, a cărei caroserie poartă urmele unor schije de obuz.

Pensionarul, cu dinţi de aur şi vestă decolorată în culorile unei echipe americane de baseball, a scăpat cu greu de un bombardament în timp ce mergea să-şi caute fratele, care fusese rănit pe front la 20 septembrie.

Fiul său a murit în ultimele lupte, care au făcut 213 morţi de partea separatiştilor armeni. Baku a declarat că a pierdut 192 de soldaţi şi un civil în operaţiunea militară.

"Vreau să merg la Erevan, dar nu ştiu ce este în măsură să-mi propună statul" armean, a explicat el pentru AFP.

Premierul armean Nikol Paşinian se declarase pregătit să primească 40.000 de refugiaţi din Karabah în Armenia, ţară cu 2,9 milioane de locuitori.

Dar guvernul de la Erevan nu a reuşit până acum să găzduiască decât 2.850 de persoane, ceea ce lasă să se înţeleagă că o criză umanitară este iminentă.

"Armenia nu are resursele necesare pentru a gestiona o criză refugiaţilor şi nu va putea face asta fără ajutor din străinătate", subliniază analistul politic Boris Navasardian, intervievat de AFP. Potrivit lui, această situaţie "va avea repercusiuni serioase pe scena politică", pe fondul unei "nemulţumiri generalizate".

Capitala Erevan este de mai multe zile scena unei serii de manifestaţii împotriva premierului Paşinian, acuzat de pasivitate în faţa Azerbaidjanului.

Nikol Paşinian are de a face de asemenea cu Rusia, care dispune de o bază militară importantă în Armenia şi care consideră Caucazul ca fiind un teritoriu sub influenţa sa chiar dacă această influenţă s-a diminuat de la lansarea ofensivei în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania

Atacul ucrainean cu drone asupra aerodromurilor ruseşti de duminica trecută a neutralizat aproximativ 10% din flota rusă de bombardiere strategice şi a lovit avioane radar A-50, potrivit unui general german citat de Reuters.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Iranul susține că a obținut documente „sensibile” despre programul nuclear al Israelului
Iranul susține că a obținut documente „sensibile” despre programul nuclear al Israelului

Televiziunea de stat iraniană a afirmat sâmbătă că Iranul a obţinut documente "sensibile" despre Israel, inclusiv despre instalaţiile nucleare, pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări, relatează AFP.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.