Armata din Myanmar a tras cu muniţie de război în manifestanții paşnici care acuzau fraudarea alegerilor

Măcel în Myanmar, după ce armata a tras cu gloanțe de război în manifestanți. Au țintit la cap
Agerpres

Armata din Myanmar a tras în manifestanți, duminică, folosind muniție de război, și au ucis cel puțin 18 persoane. Inițial au folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.

 

În violențele din timpul represiunii armate de după lovitura militară de stat, în afară de cele 18 persoane ucise au fost rănite alte cel puțin 30, a transmis Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), citat de dpa și Agerpres.

A fost cea mai sângeroasă zi a represiunii de după puciul din 1 februarie, care a răsturnat de la putere guvernul condus de Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru pace.

ONU afirmă că are "informaţii credibile" că forţele de ordine au folosit gloanţe reale la Yangon - cel mai mare oraş din ţară, precum și în Dawei, Mandalay, Myeik, Bago şi Pokokku, precum şi gaze lacrimogene şi grenade paralizante.

Citește și
Joe Biden
SUA vor impune sancțiuni împotriva militarilor care au organizat lovitura de stat în Myanmar

Mai mulţi demonstranţi susţin că poliţia a tras iniţial cu gloanţe de cauciuc, iar ulterior cu muniţie de război. Site-ul de ştiri Myanmar Now a relatat că trupele ţintesc la cap.

„Condamnăm ferm violenţa în creştere împotriva protestelor din Myanmar şi cerem militarilor să înceteze imediat folosirea forţei împotriva protestatarilor paşnici", a declarat purtătoarea de cuvânt a OHCHR Ravina Shamdasani.

Un mesaj similar a transmis şi secretarul de stat american, Anthony Blinken: "Condamnăm violenţa oribilă a forţelor de securitate din Myanmar împotriva poporului şi vom continua să promovăm tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Suntem ferm alături de poporul curajos din Myanmar şi încurajăm toate ţările să ridice glasul împreună în sprijinul voinţei acestuia".

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a ameninţat junta militară de la Naypyidaw cu sancţiuni. "Trăgând împotriva cetăţenilor neînarmaţi, forţele de securitate au dovedit un dispreţ flagrant faţă de legislaţia internaţională şi trebuie trase la răspundere. Violenţa nu va legitima răsturnarea ilegală a guvernului ales democratic", a declarat el, avertizând că "Uniunea Europeană va lua măsuri în curând ca reacţie la aceste evoluţii".

Armata a dat o lovitură de stat la începutul lui februarie sub pretextul fraudării alegerilor din noiembrie anul trecut şi a pus astfel capăt tranziţiei către democraţie în Myanmar, după 50 de ani de regim militar.


O mare parte din populaţie se opune militarilor şi cere reinstalarea guvernului condus de Aung Sang Su Kyi, care îşi asumase funcţia de consilier de stat pentru a ocoli măsurile care o împiedicau să fie preşedintă. Ea se bucură încă de un sprijin popular semnificativ după deceniile de arest la domiciliu ca disidentă - situaţie în care se găseşte din nou după puci.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Poliţia a tras asupra manifestanţilor, în Myanmar. Două persoane au murit, 30 au fost rănite
Poliţia a tras asupra manifestanţilor, în Myanmar. Două persoane au murit, 30 au fost rănite

Doi manifestanţi au murit şi aproximativ 30 au fost răniţi, sâmbătă, la Mandalay, după ce forţele de ordine au tras cu gloanţe în timpul unui protest faţă de juntă. Acestea sunt cele mai severe violenţe de după lovitura de stat din 1 februarie, relatează AFP.

SUA vor impune sancțiuni împotriva militarilor care au organizat lovitura de stat în Myanmar
SUA vor impune sancțiuni împotriva militarilor care au organizat lovitura de stat în Myanmar

Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri că SUA vor adopta sancţiuni împotriva militarilor care au dat jos guvernului civil al lui Aung San Suu Kyi în Myanmar.

Zeci de mii de persoane au protestat în Myanmar față de lovitura de stat
Zeci de mii de persoane au protestat în Myanmar față de lovitura de stat

Zeci de mii de birmanezi au manifestat duminică pe teritoriul Myanmarului împotriva loviturii de stat care a înlăturat-o de la putere pe Aung San Suu Kyi.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.